”Gânditorul”, o minunată combinație între artă și inginerie, poate fi admirată la ”Dunărea de Jos”

Distribuie articolul

Decanul Facultății de Inginerie, prof. univ. dr. ing. Elena Scutelnicu, a lansat o invitație iubitorilor de artă: „Dragi iubitori de frumos, sunteți invitați să admirați în holul Facultății de Inginerie, corp D, lucrarea «Gânditorul», minunată combinație de Artă & Inginerie. Lucrarea este donată Facultății de Inginerie de tânărul artist Augustin Dan Sandu, căruia îi mulțumim pentru generozitate și îl felicităm pentru talent, pasiune și viziune. Îi dorim o carieră de succes și multă inspirație în creația artistică!”.

Spațiul cultural deschis „Daniel Spoerri” a fost mereu un punct de atracție pentru cei care participă la evenimentele științifice și la activitățile educaționale, organizate în holul și în amfiteatrele din corpul D, Facultatea de Inginerie, dar și pentru cei aflați doar în trecere prin campus. Aici pot fi admirate lucrările originale „Războinicii” și „Hora” ale renumitului pictor Sabin Balașa și expoziția de grafică permanentă a pictorului şi graficianului Florian Doru Crihană.

De săptămâna trecută, în spațiul expozițional poate fi admirată și lucrarea de artă „Gânditorul” care a fost donată Facultății de Inginerie de tânărul artist Augustin Dan Sandu, student la Facultatea de Arte.

Întrebat ce l-a inspirat în crearea acestei sculpturi metalice, artistul ne-a declarat că „Lucrarea «Gânditorul» este inspirată de celebra statuetă «Gânditorul» de la Hamangia, o capodoperă a artei primitive, modelată în timpul epocii de piatră, acum mai bine de 8000 de ani, și care se spune că ar fi o ofrandă pentru viața de după moarte. Lucrarea este rodul imaginației mele care nu a pornit, cum v-ați aștepta, de la o schiță, ci de la o idee care s-a dezvoltat treptat și s-a materializat în această structură sudată din profiluri de oțel, de dimensiuni și forme diferite”.

Se dovedește, astfel, că arta prin sudare este o artă a volumelor în spațiu, impresionând prin mesaj și unicitate. Criticii de artă susțin că transformarea oțelului într-o veritabilă sculptură reprezintă nu doar o artă, ci și o magie în adevăratul sens al cuvântului. Există multiple formule de recunoaștere a artistului și artei pe care o creează.

Marele Premiu Grand Prix, obținut la Concursul Internațional de Arte Vizuale „Festival 4 Arts Dan Iordăchescu” (ediția a IV-a, Câmpina, 2023), Marele Trofeu obținut la evenimentul organizat de „Diana Music School” (ediția a III-a, Cluj-Napoca, 2023), Premiul pentru Sculptură și Diploma de Excelență obținute la Expoziția Internațională de Artă Plastică „Zis și Făcut”, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Iași (ediția a II-a, Iași, dec. 2022 – ian. 2023), prezența și succesul la emisiunea „Românii au talent”, organizată de PRO TV, invitația de a participa cu lucrări la expoziția „Artă și sculptură în metal” din cadrul Conferinţei Internaţionale „SUDURA 2023”, organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (UDJG), în colaborare cu Asociaţia de Sudură din România (ASR) şi Sucursala ASR Galaţi, sunt doar câteva dintre realizările artistul. Și călătoria lui artistică nu se oprește aici, căci urmează să participe la multe alte concursuri și expoziții de prestigiu, naționale și internaționale (Italia, Franța).


Distribuie articolul

You May Also Like