Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare Investalim. Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia se regăsesc pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, în pagina dedicată schemei de ajutor de stat.
Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat Investalim sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea și conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor, fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și fabricarea zahărului.
Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30% – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57,75 milioane euro.