Ministerul Educației lovește din nou cu o gafă birocratică. Fișa de feedback pentru profesori din Statutul Elevului 2024 este aproape o copie fidelă a celei aprobate în 2021 de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, păstrând chiar și greșeli evidente. Deși documentul ar trebui să reflecte structura actuală a anului școlar, care nu mai este împărțit pe semestre din 2021, ci pe module, cuvântul „semestru” persistă în text, deși a fost eliminat din titlu.
Deși Ministerul Educației a avut suficient timp să revizuiască și să actualizeze fișa de feedback, aprobarea din 2024 a venit cu aceleași erori de formă și fond. Statutul Elevului a fost dezbătut public pentru o perioadă extinsă, dar la final, Ministerul a evitat să publice cine a propus amendamentele, ce modificări au fost păstrate și care au fost respinse, încălcând astfel prevederile legii.
Elevii din România sunt puși în situația de a evalua profesorii folosind un document care face referire la o structură a anului școlar care nu mai există de ani buni. Mai mult, la finalul fișei, elevii sunt întrebați câte ore au fost prezenți „în acest semestru”, ceea ce face ca tot procesul să pară dezorganizat și lipsit de actualitate.