Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat astăzi, 11 decembrie, că vor fi instalate 400 de sisteme de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, spune că, „pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei.”
„Astăzi am făcut un nou pas concret în această direcție: am transmis la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului.
După validarea documentației de către ANAP, vom lansa licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare”.
Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027).
Noul sistem integrat de management al traficului va permite monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare, verificarea deținerii rovinietei și procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.
Principalul obiectiv al sistemului e-SIGUR nu este sancționarea, „ci descurajarea comportamentelor agresive și periculoase la volan. Ne aliniem astfel Strategiei Naționale care urmărește reducerea drastică a numărului de victime pe șosele”.

