După aproape o lună de probleme serioase la platforma informatică, constatate în mijlocul verii, anul acesta, iată că, din nou, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate informează că, în perioada următoare următoare specialiștii iT depun eforturi pentru remedierea noilor deficiențe constatate în octombrie și noiembrie. Într-un limbaj alambicat aflăm că, având în vedere:
– dispozițiile art. 209 – 212 din Anexa 2 la HG nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, potrivit cărora în situaţia producerii unor întreruperi în funcţionarea Platformei informatice din asigurările de sănătate, constatate şi comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin publicare pe site-ul propriu, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line. Transmiterea în PIAS de către furnizorii de servicii medicale şi de dispozitive medicale a serviciilor acordate în regim off-line pe perioada întreruperii PIAS şi a serviciilor acordate off-line anterior producerii întreruperii care aveau termen de transmitere pe perioada întreruperii, conform prevederilor contractuale, se face până la sfârşitul lunii în curs sau cel târziu până la termenul de raportare a activităţii lunii anterioare prevăzut în ontract.
– dispozițiile art. 25 – 28 din HG nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naționale de sănătate care cuprind prevederi similare celor mai sus menționate pentru serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea acordate bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate curative;
– identificarea de fluctuații și disponibilitatea intermitentă apărute în funcționarea PIAS, care creează dificultăți în desfășurarea activității furnizorilor aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate
CNAS informează că, începând cu data de 13.11.2023 sunt în derulare activități specifice pentru remedierea disfuncționalităților apărute, iar pe perioada de indisponibilitate a PIAS, începând cu data de 08.11.2023, sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate, urmând ca prin ordin al președintelui CNAS să fie stabilită procedura de transmitere în PIAS a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate off-line în această perioadă, a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate off-line anterior producerii disfuncționalităților, care aveau termen de transmitere în această perioadă, precum și a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate în luna octombrie 2023, care aveau termen de raportare în luna noiembrie 2023 și care nu au putut fi raportate.
Update!!!
Un anunț de ultimă oră al CJAS Galati informează că s-au identificat principalele probleme și…se lucrează la remedierea lor:
„Precizăm că atât cardurile, cât și cititoarele în sine nu prezintă probleme de funcționare sau compatibilitate, singura problemă existând doar la nivelul librăriei soft ce urmează a fi actualizată în cel mai scurt timp posibil. Vă asigurăm de tot sprijinul și eforturile depuse pentru remedierea situației și vă mulțumim pentru înțelegere.”