Astăzi, de la ora 20, este programată partida dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați, contând pentru etapa 26 a Superligii.
Craiovenii se află înaintea acestei etape pe locul 3, cu 45 de puncte la egalitate cu a doua clasată, FCSB, și în spatele liderului CFR Cluj, care un punct mai mult.
Gălățenii au 29 de puncte și ocupă poziția 12 în clasament, loc deasupra zonei de retrogradare.
În tur a fost 1-1, la Galați, după ce oțelarii au deschis scorul prin Juric, unul din golurile campionatului cum au declarat analiștii sportivi.
A mai fost o partidă amicală în perioada de iarnă, un meci desfășurat la Buftea, în 11 ianuarie, gălățenii impunându-se cu 2-1.
Gazdele de astăzi vin după trei victorii consecutive în timp ce gălățenii au în ultimele trei partide câte o victorie, un egal și o înfrângere, ultimele doua meciuri cu Dinamo în deplasare și cu Rapid acasă, fiind decise în mare măsură de erori grave de arbitraj.
Cu toate acestea, s-a putut observa o creștere în joc de la meci la meci pentru elevii antrenorului Ovidiu Burcă.
Astăzi vor lipsi Lameira și Silva, două piese importante în zona defensivă dar și mediană, aceștia fiind sancționați săptămâna trecută de fluierașul Colțescu, ins născut în… Craiova.
Astăzi ostilitățile vor fi conduse la centru de către Andrei Chivulete din București, ajutat la cele două linii de Andrei Constantinescu, tot din Capitală și Romică Bîrdeș, din Pitești.
În Camera VAR se vor afla Cristina Trandafir din București și Stelian Slabu, din Brașov.
Ana Maria Terteleac din București va fi rezerva de arbitru iar Todora Albon din Cluj Napoca va fi observator.
Un echilibru perfect în delegarea acestei brigăzi, patru reprezentante ale sexului frumos și tot atâția cavaleri ai fluierului, ce sperăm noi să presteze un arbitraj de calitate.
Trei etape nu mai despart de finalul sezonului regular, gălățenii urmând să întâlnească pe rând, Universitatea Cluj Napoca, pe teren propriu, Unirea Slobozia, în deplasare și Politehnica Iași, de asemeni, pe stadionul din Galați.
Universitatea Craiova Popescu- Mora, Maldonado, Screciu, Bancu, Cicildau, Mekhvabishvili, Houri, Baiaram, Pelegrini, Mitrita.
RezerveȘ Lung Jr, Stoian, Badelj, Bana, Barbu, Capatana, Lopez, Lukic, Oshima, Pacurar.
Antrenor principal-Mirel Radoi.
Otelul Galati Dur Bozoanca- Maftei, Cisse, Stevanovic, Bonilla, Teles, Zivulic, Bani, Rosu, Tanasa, Maciel
Rezerve Popescu, Andronache, Neagu, Angha, Bourard, Burcea, Cojocaru, Mituletu, a. Rus, A. Stan, Zhelev.
Antrenor principal- Ovidiu Burca.