De la statisticile județului Galați la responsabilitatea comunității: educația trebuie să devină un efort comun al școlilor, universităților, autorităților, mediului privat și societății civile.
În calitate de președinte al Future Romania – VIRO HUB Galați, cred că una dintre cele mai importante întrebări pe care trebuie să ni le adresăm, atunci când vorbim despre viitorul comunității noastre, este dacă fiecare copil are șansa reală de a-și construi propriul drum prin educație.
Un copil nu își alege familia în care se naște, localitatea în care crește sau resursele de care dispune.
Cu toate acestea, circumstanțele pot influența accesul său la oportunități educaționale și profesionale.
De aceea, consider că discuția despre educație trebuie să depășească limitele școlii și să devină o preocupare a întregii comunități.
Ce ne spun datele și ce trebuie să înțelegem dincolo de ele?
Potrivit informațiilor prezentate în raportul Inspectoratului Școlar Județean Galați privind starea și calitatea învățământului preuniversitar, populația școlară a județului a scăzut de la 80.055 de elevi în anul școlar 2016–2017 la 71.086 în 2025–2026, o reducere de aproximativ 11,2%.
Această evoluție nu poate fi atribuită automat abandonului școlar. Ea trebuie analizată în contextul schimbărilor demografice, al migrației și al participării la educație. În același timp, la nivel național, Ministerul Educației recunoaște că riscul părăsirii timpurii a școlii este mai ridicat în mediul rural, în urbanul mic și în comunitățile vulnerabile. Printre cauzele care pot contribui la acest fenomen se numără dificultățile economice, accesul limitat la resurse și lipsa unui sprijin educațional adecvat.
În județul Galați, este important să aflăm unde sunt cele mai mari dificultăți, ce măsuri sunt deja implementate și cum pot fi sprijiniți mai eficient copiii care riscă să rămână în urmă. Sunt șanse egale între rural și urban? Diferențele dintre mediul urban și cel rural nu înseamnă că elevii din sate sunt mai puțin capabili sau mai puțin motivați. Înseamnă că unii dintre ei se pot confrunta cu obstacole suplimentare: distanțe mari până la școală, acces limitat la activități extracurriculare, resurse digitale insuficiente sau dificultăți materiale în familie.
Pentru un elev, participarea la un atelier de orientare profesională, întâlnirea cu un student sau vizita într-un campus universitar poate părea un lucru obișnuit. Pentru altul, poate fi prima ocazie de a descoperi concret ce posibilități există după absolvirea liceului. Aici cred că trebuie să intervenim ca societate: nu prin etichetarea comunităților vulnerabile, ci prin crearea unor punți între copii și oportunitățile la care au dreptul.
Ce putem face concret?
Există deja instrumente instituționale pentru prevenirea abandonului școlar. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar urmărește identificarea elevilor aflați în risc și dezvoltarea unor intervenții adaptate nevoilor acestora, inclusiv prin Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație.
Însă, efortul nu trebuie să se oprească la nivelul școlii. Cred că avem nevoie de o colaborare mai consistentă între instituțiile de învățământ, autoritățile locale, universități, companii și organizațiile non- guvernamentale.
În primul rând, să investim în mentorat și orientare profesională. Studenții și profesioniștii pot deveni repere pentru elevii care nu au acces ușor la informații despre continuarea studiilor și oportunitățile de carieră. În al doilea rând, să dezvoltăm voluntariatul educațional. Atelierele de competențe digitale, activitățile de lectură, sprijinul pentru învățare și întâlnirile cu oameni din diverse profesii pot completa activitatea școlară.
În al treilea rând, să construim parteneriate locale durabile. Companiile pot susține programe educaționale, universitățile pot facilita accesul elevilor la experiențe academice, iar ONG-urile pot contribui la identificarea nevoilor și mobilizarea resurselor comunității.
Ce puteți face ca ONG?
În calitate de președinte al Future Romania – VIRO HUB Galați, consider că implicarea civică trebuie să însemne mai mult decât identificarea problemelor. Ea presupune să contribuim la găsirea unor soluții și să aducem împreună oamenii care pot produce schimbarea.
Pentru noi, această temă poate reprezenta un punct de plecare pentru dialog cu școlile, universitățile, autoritățile și alte organizații din județ.
Putem identifica nevoi, mobiliza voluntari, susține inițiative de mentorat și contribui la dezvoltarea unor proiecte care să le ofere elevilor acces la experiențe și informații relevante pentru viitorul lor. Important este ca inițiativele să răspundă unor nevoi reale, să fie construite împreună cu beneficiarii și să aibă continuitate.
În perioada următoare, Future Romania – VIRO HUB Galați va demara o serie de workshopuri în școli, menite să le ofere elevilor acces la informații utile, să îi ajute să își descopere aptitudinile și să le prezinte direcții de dezvoltare personală și profesională.
Viitorul Galațiului începe cu șansele oferite copiilor săi?
Educația nu este doar responsabilitatea profesorilor și nici doar o obligație a statului. Este o investiție în dezvoltarea economică, socială și civică a comunității.
Un copil care primește sprijin la timp are șanse mai mari să își continue studiile, să își descopere aptitudinile și să devină un adult capabil să contribuie la societate.
De aceea, cred că trebuie să privim educația ca pe o responsabilitate comună. Autoritățile trebuie să asigure politici și servicii eficiente, școlile să identifice și să sprijine elevii aflați în dificultate, mediul privat să contribuie la dezvoltarea oportunităților, iar societatea civilă să mobilizeze oameni și resurse.
Din perspectiva mea, ca președinte al Future Romania – VIRO HUB Galați, întrebarea esențială nu este dacă un copil din mediul rural poate reuși. Mulți copii reușesc deja, în ciuda obstacolelor. Întrebarea este de ce unii trebuie să depășească mai multe bariere pentru a ajunge la oportunități de care alții beneficiază mai ușor.
Locul în care se naște un copil nu ar trebui să-i stabilească limitele viitorului. Iar șansa la educație nu ar trebui să depindă de distanța până la oraș, de veniturile familiei sau de resursele comunității în care crește.
