Costel Fotea: „Cu doar 50 de lei, chiar și casele de chirpici sau paiantă pot fi asigurate!”

 

Cu o poliță obligatorie pentru locuințe în valoare de 50 de lei poate fi asigurată, cu o sumă de până la 50.000 lei, chiar și o casă din chirpici sau din paiantă, așa cum sunt multe dintre locuințele sătești din comunele gălățene.

Mai mult, potrivit asiguratorilor împotriva dezastrelor (PAID), astfel de polițe pot fi încheiate și în cazul caselor pentru care nu s-a făcut o eventuală dezbatere succesorală.

Acestea sunt câteva dintre informațiile importante ce trebuie să fie cunoscute de cetățeni, așa cum s-a subliniat ieri, în Conferința ”Acasă în siguranță” organizată, la Galați, de Antena 3 CNN, în parteneriat cu Consiliul Județean și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

 

De ce sunt importante aceste informații?

 

 

Județul Galați cuprinde cel mai important bazin hidrografic din Moldova.

Inundațiile din septembrie 2024, dar și din anii precedenți ne-au demonstrat cât de expuși suntem la fenomenele meteo extreme, tot mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice. Dar nu trebuie neglijate nici riscurile legate de cutremure, incendii, alunecări de teren sau alte fenomene care ne pot afecta locuințele.

„Mai mult, am obținut promisiunea din partea ASF și PAID că vor elabora un ghid pe care îl vor pune la dispoziția primăriilor, pentru a ajuta cetățenii să fie mai bine informați.

Astfel, în cazul unor dezastre naturale, cu o asigurare minimă, chiar dacă au pierdut o parte din agoniseală, oamenii au totuși o ”centură de siguranță” – pot primi niște bani cu care să o poată lua de la capăt.”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 

Ai putea fi interesat și de: