Astăzi, de dimineață, la Balta Zătun s-a dat startul unui concurs caritabil de pescuit.
Au fost peste 100 de participanți uniți de un singur scop – ajutorarea copiilor din comunele afectate de inundații.
„Ne-am alăturat, fără ezitare și cu mare bucurie acestei frumoase inițiative, care are un singur țel – să întindă o mână de ajutor copiilor din familiile afectate de inundații.
Om cu om, putem arăta că solidaritatea ne ajută să trecem peste momentele dificile, oferind tuturor o lecție de omenie.
De asemenea, evenimentul a fost pentru cei peste 100 de participanți și o excelentă ocazie de a petrece timp în aer liber, mai ales că vremea va fi bună pentru această perioadă a anului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Concursul s-a desfășurat în intervalul 8:30-15:30, iar festivitatea de premiere a celor mai buni pescari a avut loc la ora 16:30.
Fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi folosite pentru achiziționarea de îmbrăcăminte pentru zeci de copii din Costache Negri și Pechea.
Evenimentul este organizat de Rotary Club Donaris Galați, cu sprijinul Consiliului Județean Galați.