În cadrul unei dezbateri din Parlamentul European, privind găsirea și aplicarea unor măsuri pentru consolidarea ecosistemului european de producere de produse bazate pe tehnologie care contribuie la obiectivul zero emisii nete, europarlamentarul gălățean, Dan Nica, a subliniat importanța capitală pentru industriile europene, prin adoptarea unei propuneri legislative: stabilirea huburilor de dezvoltare pentru industriile care au emisii zero de dioxid de carbon.
„Că vorbim de baterii, că vorbim de hidrogen, că vorbim de panouri solare, că vorbim de prelucrarea și utilizarea materialelor critice sau strategice care să contribuie la industria care are emisii zero de dioxid de carbon, este un lucru care este extraordinar și el trebuie să funcționeze cât mai repede… Este vorba despre programul STEP”
Programul STEP (Tehnologii strategice pentru Europa) care „urmărește să consolideze, să stimuleze și să orienteze fondurile UE – existente și noi – către investiții în tehnologii profunde și digitale, ecologice și biologice în UE, precum și către persoanele care pot implementa aceste tehnologii în economie”.
„… am reușit să introducem finanțarea și am spus – am făcut mirroring, deci am pus în oglindă, lista din acest dosar cu STEP-ul – și am spus că aceste lucruri sunt finanțate de STEP. Deci, iată o manieră de abordare foarte serioasă și care arată că Europa a înțeles și facem pașii necesari ca tot ceea ce este important pentru noi să poată să fie realizat – acești pași – și să avem o industrie europeană capabilă să ne ajute să ne atingem obiectivele climatice pentru țintele din 2030, pentru 2050”, a declarat reprezentantul României în plenul reuniunii.
Potrivit europarlamentarului român, Guvernele țărilor europene își anunță proiectele strategice, iar din România, combinatul siderurgic de la Galați poate deveni eligibil prin programul STEP.
„În speță, combinatul de la Galați poate fi declarat strategic de către Guvernul României. În momentul respectiv devine eligibil prin programul STEP care are o componentă de câteva miliarde de euro. Acești bani pot fi cheltuiți doar de acele state membre și regiuni care au Produsul intern brut mai mic decât 80 la sută din media Uniunii Europene. România și Galațiul se încadrează în această chestiune. Astfel, poate fi finanțat combinatul pentru a-și finaliza procesele de modernizare a instalațiilor de producere a oțelului, astfel încât să fie instalații cu emisii de bioxid de carbon cât mai scăzute, dacă se poate zero. Guvernele declară proiecte strategice, iar combinatul devine eligibil pe STEP”, după cum a declarat Nica.
De asemenea, prin Directiva Europeană STEP se pune un accent deosebit pe văile industriale (Net-Zero Industry Valley) care contribuie la obiectivul zero emisii nete, iar Galaţiul poate deveni o astfel de regiune, a mai anunțat europarlamentarul gălățean.
„Se facilitează crearea aşa-numitelor hub-uri pentru fabricarea echipamentelor, a instalaţiilor şi producerea de energie din surse care să fie cu zero emisii de carbon. Şi atunci, următorul proiect pe care putem să-l facem în Galaţi este să creăm acest Net-Zero Industry Valley împreună cu autorităţile locale, Consiliul Judetean, Primăria, combinatul siderurgic, şantierul naval, pentru a aplica pentru fonduri europene care sunt alocate doar pentru Net-Zero Industry Valley”, a adăugat Dan Nica.