O grevă spontană la CFR Călători ar putea fi declanșată după data de 1 februarie, dacă responsabilii operatorului feroviar de stat nu vor decide repunerea în circulație a trenurilor anulate.
”Ceferiștii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun de la 1 februarie, în circulație, toate trenurile anulate de CFR Călători, după mai puțin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de Tren pe anul 2025”, se arată într-un comunicat dat publicității astăzi dimineață de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
O altă solicitare a sindicaliștilor se referă la aplicarea art. 28(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede că de la 1 septembrie unitățile feroviare de stat vor plăti contribuția suplimentară pentru condiții de muncă speciale pentru ceferiștii care sunt încadrați la Siguranța Circulației Feroviare. Ceferiștii acuză conducerile companiilor SNTFC CFR Călători și CNCF CFR SA că vor să recurgă la concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activității feroviare după anularea trenurilor de călători.
Ieri, de Ziua Unirii Principatelor Române, în Piața Victoriei din București a avut loc primul miting al ceferiștilor din acest an, în semn de protest față de măsurile de austeritate luate de guvernanți, în special prin intermediul Ordonanței Trenuleț.
Membrii Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, s-au adunat în fața sediului Guvernului, alături de silvicultori, militari în rezervă, poliţişti, mineri, siderurgişti și energeticieni.
Rând pe rând, delegațiile de sindicaliști din diverse ramuri de activitate au intrat în Palatul Victoria, pentru a discuta cu oficialii guvernamentali. Nu s-au întors însă cu promisiuni ferme că situația se va rezolva, ci doar cu asigurări că Ordonanța 156/2024 (Ordonanța Trenuleț) va fi discutată în Parlament în sesiunea care va începe pe 3 februarie, prilej cu care ar putea suferi modificări.