Angajații din sistemul medical care refuză vaccinarea anti-COVID și testarea vor avea contractul de muncă suspendat și după 30 de zile se poate ajunge
Top News
Top News
Senatorul PNL, George Scarlat: ”Fermierii vor fi despăgubiți corect dacă fauna cinegetică le va aduce prejudicii”
Comisiile pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senat, și cea pentru Ape, Păduri, Pescuit și Fond Cinegetic au dezbătut astăzi propunerea legislativă
Începe administrarea dozei 3 și crește numărul gălățenilor care se vaccinează cu prima doză
Marți a început administrarea dozei 3 a vaccinului anti-COVID. În plan național, aproape 14.000 de oameni s-au vaccinat în prima parte a zilei. În
Trafic de influență pentru angajare la Spitalul Județean Galați
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au dispus trimiterea în judecată a unei inculpate, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în
A vrut să plătească cu bani falși
Un tânăr din Galați a încercat să plaseze o bancnotă de 500 de lei, trasă la xerox, într-un magazin din Micro 19. El s-a
EDITORIAL/ PNL are o conducere fake!
De ce? Uite de-aia. Că-s mai nepregătiți decât prevede legea. Cât o mai fi prețul la pită, Florinele? Adică, scuze, domn prezident, că în
Crimă la beție
Un bărbat din Smulți, județul Galați, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, sub acuzația de omor. În urmă cu 3 săptămâni, el l-a
Proiect: Certificatul verde va fi obligatoriu pentru personalul medical, iar angajații care nu îl vor avea vor fi suspendați
Ministerul Sănătății a făcut public proiectul de lege privind utilizarea certificatul verde de personalul medical. Acesta va fi obligat să îl dețină, în caz
Norul toxic ”spaniol” invadează cerul României
Agenția pentru Protecția Mediului Galați ne informează că Administrația Națională de Meteorologie a emis un comunicat cu privire la evoluția norului rezultat în urma
Frigul închide centrul de vaccinare drive-thru de la mall. Unitatea se mută în patinoar
Centrul de vaccinare drive-thru de la mall-ul gălățean se închide din cauza frigului. Este cel mai productiv centru de tipul drive-thru din toată țara,










