O confuzie tot mai des întâlnită printre cei ce doresc să se pensioneze chiar dacă nu au stagiul întreg de cotizație, se referă la
Economie
Economie
Precizări pentru pensionari legate de compensarea medicamentelor
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat astăzi că plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare cu 90% a medicamentelor nu este
Noile prevederi fiscale din 2022
Începând din această lună intră în vigoare anumite prevederi fiscale, ordonanțe de urgență și legi ce au fost adoptate și publicate în Monitorul oficial
Branșare gratuită la energie și gaze pentru consumatorii casnici!
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că a fost adoptată Ordonanța de Urgență prin care branșarea la rețelele de energie și gaze naturale devine
Amenzi majorate substanțial pentru asiguratorii RCA
Un nou act normativ promovat de parlamentarii liberali impune ca asiguratorii să fie obligați să nu depășească tarifele de referință ale ASF. În caz
Angajații, nu mai mult de doi ani cu salariul minim!
Ceea ce se aștepta de multă vreme, mai ales în ceea ce-i privește pe angajații din zona privată, începe a prinde contur.Executivul a aprobat
Cu vouchere de vacanță, din 2022!
Ministerul Economiei va emite o ordonanță de urgență prin care se va legifera practic reîntoarcerea tichetelor de vacanță pentru bugetari începând de anul viitor.
Se ”limpezesc” lucrurile în administrarea asociațiilor de propietari/locatari din Galați?
Din prima zi a anului care se pregătește să vină, administratorii de bloc trebuie să dețină un certificat de calificare profesională pentru a-şi păstra
Peste opt milioane de lei amenzi pentru ”bătaia de joc” la adresa angajaților din piața muncii locale
Ultima serie de controale desfășurată de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a constat în numeroase descinderi la agenții economici, în urma
Cât costă trimiterea unui colet pe teritoriul Uniunii Europene?
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (AN-COM), prin site-ul propriu de informare InfoCentru, ne anunță că, din acest an, Comi-sia Europeană pune









