În zi de mare sărbătoare, într-un cadru deosebit – un foișor construit în cadrul proiectului Berești – Level Up a avut loc evenimentul denumit generic Berești – file de istorie.
În cadrul unei șezătoare, a fost sfințit noul așezământ din lemn cu motive tradiționale de către preoții din localitate, cărora li s-au alăturat autoritățile locale, în frunte cu primarul Mihai Bejan.
Au prezentat detalii despre istoria micii localități din nordul județului directorii Carmen Constantin și Ana Maria Băican, profesori de istorie în cadrul Liceului Tehnologic „Paul Bujor”, dar și profesorul Mihai Talașman.
Prezența la această activitate a fost una numeroasă și de toate vârstele, semn ca oamenii au nevoie să socializeze, dar totodată își doresc să rememoreze sau să afle mai multe detalii despre istoria și oamenii locului.
La finalul evenimentului, participanții au fost serviți cu produse proaspete făcute de gospodinele din localitate. Activitatea a fost una deosebită îndeosebi datorită frumoasei împletiri între tradiții, istorie, credință și comunitate, iar timp de o oră putem spune că timpul a stat în loc la Berești.

