Gălățenii au început campania de play-out la fel de prost cum a terminat și sezonul regular.
Cum scriam în avancronica partidei de ieri, două înfrângeri în ultimele două etape, cu șase goluri primite și niciunul marcat.
Peste toate astea, după partida cu sibienii de la Hermannstadt, am rămas și fără trei titulari după scandalosul arbitraj al cetățeanului prahovean Moroiță.
Problema e că nici jocul echipei nu se mai leagă ca în 2025. S-au pierdut jucători de bază, pentru chilipiruri doar de Babicu știute, iar degringolada s-a instalat în mod logic.
Fără vreun orizont, totul e la plesneală in jocul echipei, cum ar fi dacă nu iasă, poate pică. Numai că, nu prea mai pică!
Play-off ratat, lot decimat, fără licență europeană, cu ceva datorii la jucători, iar după meciul cu ciucanii, a venit și demisia tehnicianului.
Probabil, s-a văzut pus într-o postură deloc confortabilă și a ajuns la concluzia că zona administrativă și-a cam bătut joc de munca sa.
Și chiar are dreptate!
“Vreau să remarc atitudinea şi spiritul jucătorilor, chiar dacă a fost o înfrângere. Le-am mulţumit în vestiar pentru acest lucru, le mulţumesc şi suporterilor. Se face aproape un an de când sunt la echipă, din păcate am ajuns la concluzia că e mai bine ca în acest moment, şi pentru mine, şi pentru echipă, să ne despărţim. E o situaţie în care probabil e nevoie de un schimb de energie. Eu am spus-o săptămâna trecută, sunt un luptător şi nu renunţ, dar în acest moment grupul are nevoie de un schimb de energie. Da, e decizie finală, azi a fost ultimul meu meci ca antrenor la Oţelul”, a spus Laszlo Balint aseară în presa de specialitate.
Acum, să vedem încotro ne îndreptăm, pentru că se pare că drumul duce către nicăieri…!
Mergem la Slobozia și apoi ne vizitează iară Dorinel. Sunt premise ca din speranțele de-acum două-trei luni, să ne ducem ușor pe pârtie. Da nu mai bine se duc cei ce și-au bătut joc de echipă?
Consiliul Județean și Primăria Galați, doi dintre partenerii importanți ai clubului, ar trebui să cheme la raport onor conducerea administrativă a clubului și să-i întrebe de sănătate!
Până nu e prea târziu…
Nu povestim despre meciul de ieri cu ciucanii, că nu prea e nimic de povestit. O partidă din care n-am înțeles mai nimic, cu un adversar ce-l aveam, de regulă, ca și clienți. Acum, ne-au prins bine. Bine de tot…

