Avocatul Poporului a început o acțiune pe rolul Tribunalului Galați pentru a anula o hotărâre luată de Consiliul Local Tecuci referitoare la achitarea taxelor de salubrizare pentru imobilele nelocuite din municipiul Tecuci.
Toată această acțiune are la bază sesizarea unei persoane care consideră că autoritatea din Tecuci impune dubla taxare în ceea ce privește obligația de plată a taxei speciale.
Avocatul Poporului a cerut anularea parțială a acestei hotărâri și modificarea și completarea ei astfel încât să reiasă că proprietarii care declară că un anumit imobil-locuinţă este nelocuit/nefuncţional, vor datora taxa specială de salubritate pentru imobilul respectiv în cuantum de 12,15 lei/lună.
Legislația în vigoare prevede că taxele speciale vin de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de servicii publice locale pentru care s-au instituit.
Prin urmare, nu s-a rezolvat nimic și Avocatul Poporului cere ca instanța să anuleze parțial hotărârea prin care cei din Tecuci sunt obligați să plătească taxa de salubrizare și pentru un imobil nelocuit.
Instanța a răspuns că impunerea acestei taxe indiferent dacă persoanele respective locuiesc sau nu acolo, apare ca fiind abuziv și realizat cu încălcarea prevederilor legale.
Astfel, în acest dosar sunt pârâte instituțiile: Unitatea Administrativ Teritorială Tecuci, Primăria Municipiului Tecuci şi Consiliul Local al Municipiului Tecuci, iar el a fost înregistrat pe 26 iulie și nu a avut încă primul termen de judecată.