Afișarea la avizierul blocului a listelor de întreținere în care apar numele locatarilor poate genera amenzi consistente, în acest sens înregistrându-se deja câteva situații. Mai mult decât atât, înregistrările camerelor de supraveghere instalate în lifturi sau la intrarea in bloc nu pot fi făcute publice cu excepția organelor abilitate.
Și lăsarea la vedere a registrelor asociației sau scurgerea de informații din conținutul acestora către terți intră sub incidența legii și vor fi sancționate contravențional. În toate aceste cazuri și nu numai, sunt încălcate prevederile Regulamentului pentru Protecția Datelor Personale (GDPR). Asta deoarece, conform GDPR, asociația de proprietari\locatari are exclusiv calitatea de operator de date cu caracter personal și, ca urmare, trebuie să se supună unor obligații speciale, complexe si foarte stricte privind confidențialitatea informațiilor.
În cei aproape 4 ani de când se aplică GDPR, autoritatea de supraveghere in domeniu (ANSPDCP) a fost sesizată frecvent în legatură cu neregulile comise de către asociațiile de proprietari – fie datele personale ale membrilor asociației au fost făcute publice, fie au lipsit masurile preventive care să împiedice divulgarea, chiar și accidentală, a acestor date.
ANSPDCP a publicat de-a lungul anilor de când activează mai multe informații utile, însă niciodată nu le-a structurat corespunzător pentru ca ele sa poată fi cu ușurință diseminate către toți cei care intra sub incidența acestui act european. GDPR nu instituie obligația ca asociațiile de proprietari să aibă un DPO – adică un specialist a cărui responsabilitate sunt doar datele personale. În mod normal, un astfel de angajat sau prestator de servicii (o firmă) are rolul de a aplica integral GDPR și va urmări evoluția actului precum și introducerea de bune practici în activitatea angajatorului sau a plătitorului.
Daca asociația de proprietari decide angajarea unui DPO sau contractarea serviciilor unui prestator, atunci identitatea DPO-ului trebuie comunicată ANSPDCP și acesta trebuie să fie ușor de contactat de către persoanele interesate. Conform unui raport publicat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării datelor – România se afla pe locul 3 în topul țarilor cu cele mai multe amenzi in ultimii 4 ani. Au fost aplicate până acum 68 de sancțiuni cu amendă în cuantum de 721.000 EURO, ceea ce situează România după Spania si Italia.

