Amenzi rutiere mai mari în 2025!

Distribuie articolul

 

 Șoferii care circulă cu ITP-ul expirat riscă să plătească echivalentul a trei salarii.

Începând cu 1 ianuarie 2025, amenzile rutiere pentru șoferii din România sunt cu mult mai mari, așa că posesorii de autovehicule care decid să încalce regulile ar trebui să ia și acest aspect în considerare. Creșterea este una semnificativă și se datorează faptului că Guvernul a decis să nu mai prelungească plafonarea punctului de amendă. Guvernul a stabilit ca, de la începutul acestui an, salariul minim brut să fie majorat la 4.050 de lei. În strânsă legătură cu această decizie este și creșterea valorii amenzilor rutiere, punctul de amendă reprezentând 5% din salariul minim brut.

 Așa se face că, de la 165 de lei, punctul de amendă a ajuns să valoreze 202,5 lei. Amenzile vor fi împărțite în cinci clase, în funcție de gravitatea încălcării regulilor de circulație:

clasa I (2 – 3 puncte de amendă) = 405 lei – 607,5 lei;

clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă) = 810 lei – 1012,5 lei;

clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) = 1.215 lei – 1.620 de lei;

clasa a IV-a (9 – 20 de puncte de amendă) = 1.822,5 lei – 4.050 de lei; clasa a V-a (21 – 100 de puncte de amendă) = 4.252,5 lei – 20.250 de lei.

Creșterea va putea fi observată la toate tipurile de amenzi, indiferent pentru ce neregulă este sancționat șoferul. Pentru că nu au purtat centura de siguranță, sancțiunea va fi de minim 405 de lei, în timp ce folosirea telefonului mobil la volan fără dispozitiv hand-free poate atrage o amendă de până la 1.620 de lei. Șoferii a căror ITP este expirat riscă să primească chiar două amenzi: prima pentru lipsa verificării periodice și cea de-a doua pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Astfel, însumate, cele două amenzi pot valora 8.100 de lei, adică echivalentul a peste 3 salarii minime nete.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: