ALEGERI PARLAMENTARE 2020 – ANALIZĂ

Distribuie articolul

PSD
Socialiștii au obținut maximum la aceste alegeri parlamentare prin organizare și prin constrângerea electoratului său captiv, prin aceleași mijloace mizerabile pe care le propagă ori de câte ori e cazul. Cu imbecilități de genul …”Vin aștia și vă taie ajutorul social, vă taie pensiile, au început deja să dea bugetari afară, vă bagă din nou în pușcării, nu vă măresc alocațiile copilașilor și tot așa!”

Grupa 60+, în mare parte majoritate iubitoare de trandafiri, ca să folosesc un termen elegant și să nu spun iubitoare de prostie și hoție, preferă să-și direcționeze votul după cum dirijează Antena 3 sau România TV, posturi absolut manipulatoare.

Problema lor, a socialiștilor, devine tot mai majoră cu cât această categorie de vârstă e tot mai restrânsă iar din urmă vine o generație, cea a „decrețeilor” care nu le este tocmai favorabilă.

De aceea, ori de câte ori intră pe făgașul unei guvernări suprapopulează aparatul bugetar cu indivizi fideli, care nu uită cine le-a dat o bucată de pâine. Acum, aparatul acesta bugetar dens până la refuz, este oarecum necesar dar e bine știut că mai mult de jumătate este neproductiv.

Fără performanțe deosebite, fără a fi în stare să creeze plusvaloare,…decât că e pila lui X sau Y de la partid. Și așa, bugetul țărișoarei este an de an sugrumat de angajări aiuristice pe bază de carnet de partid, iar dezvoltarea intrinsecă n-are de unde veni. Procentul de duminică vine și pe fondul restricțiilor pandemice, unele, idioate, pe care tot reprezentanții socialiștilor din Comitetele de Situații de Urgență Județene sau Național le-au votat pentru ai compromite pe cei de la guvernare. Asta, așa pe principiul „băgatului mortului în casă”.

Mai este maxim acest procent și după guvernările dezastruoase asezonate cu eșecuri majore inclusiv în plan internațional ale cetățenilor Grindeanu, Tudose sau Viorica Vasilica Dăncilă. Ca să nu mai vorbim de pușcăriașul din Belina, Teleorman, Liviu Dragnea.

PNL
Ghinion pentru că nu a reușit să-și scoată electoratul la vot. De ce? Simplu. Pentru că și-a stresat iubitorii de săgeată până când aceștia, și nu puțini au spus simplu: „Hai sictir, băi PNL!

Votez altceva sau mai degrabă nu merg la vot!”. S-au închis piețe dar au rămas mall-uri deschise și de aici s-a mers pe premiza că ăia cu mall-urile de-afară sunt protejați iar producătorii(de kiwi și curmale –sic!), nu – de fapt era vorba de cei ce au mici afaceri prin piețe.

Apoi, i-ai scos pe terase în frig, în plină iarnă pe iubitorii de cârciumi&bodegi. Și aici nu mă refer doar la consumatori ci la întreaga rețea HoReCa- patroni, personal, distribuție, transporturi etc. Agențiile de pariuri sportive închise total aiurea în timp ce Loteria Națională funcționa. Bâlbâielile lui Arafat cu „…dă jos masca, pune masca!”, „închidem orașele, ba nu le-nchidem!” și nu în ultimul rând, poate lucrul care a contat cel mai mult, închiderea școlilor.

Aici vorbim pe două paliere. Odată iritarea excesivă a părinților pentru că școala on-line e așa o chestie neperformantă – spun ei, lipsa unei siguranțe sanitare la școală cât au fost elevii la ore și suficiența profesorilor de a intra on-line o oră, maxim două pe zi.

Mai este și presiunea exercitată pentru desfășurarea alegerilor, aici nemaipunându-se problema restricțiilor. Adică, tu Guvern, îmi tragi heblu la anumite drepturi sau plăceri dar mă chemi, într-un spațiu închis unde vine toată lumea. Aiuritor. Am mai spus-o și-o repet, alegerile, locale și parlamentare nu trebuiau organizate în școli și grădinițe sub nicio formă.

Săli de sport, corturi militare, de nunți, botezuri și alte sindrofii. Așa, ce-ați făcut? Dumnezeu știe câți viruși colcăie prin unitățile de învățământ.
Și, deloc de neglijat, n-am înțeles de ce miniștrii neperformanți Vela și Predoiu n-au fost remaniați (!?)

USR PLUS
La Galați, dar și în plan național practic și-au dublat voturile față de alegerile locale. Bine, o să spuneți că e o comparație de…mere cu pere și așa e, dar, prin votul politic de duminică și-a recâștigat coroana nereperată în toamnă, la locale când dezastrul a fost la el acasă.

La Galați, cei doi co-președinți merg la braț în deputăție, bașca un senator bonus la sufertaș. Cea mai bună prezență în Parlament, iar faptul că a rupt din frustrarea PNL și chiar PMP e de netăgăduit.

Fără prea mari valențe organizatorice, fără filiale în tot ruralul, USR PLUS a devenit poate cel mai puternic partid eminamente urban. Dacă nu primul, al doilea sigur. Rămâne să vedem prestația parlamentară a celor aleși pentru că sunt excelenți oratori dar faptic sunt într-o căruță cu trei roți.

PMP – Pro România… cu al său ALDE
Poate pentru unii deziluzia e uriașă. Pentru mine, nu. N-aveam nici un dubiu (vezi articolele din arhivă) că făcătura Pro România – ALDE ar putea intra în Parlament iar despre mărul verde al fazanului am spus mereu că începe bine și sfârșește prost, nici măcar greșit.

Dacă latura nocivă Pro România – ALDE nu va fi prezentă în Parlament în următorii patru ani, e o pozitivare a spectrului politic. Dincolo, la PMP, se vede limpede că vorbim de amatorism, heirupism și lipsa aprofundării analitice în politică. Totu-i la plesneală – pe limbajul lor!

Fazane, când îți spuneam în primăvară să pui mâna pe carte, te supărași! Să văd ce faci cu matriarhatul din dotare că va rămâne certo pe drumuri!

AUR
Aureală, aiureală, abureală. Adevărul e că PPDD,PRM sau PUNR crează pe mai departe prozeliți. Și sunt tineri. Și neliniștiți! În cel mult doi ani vor fi înghițiți de socialiștii din PSD așa că orice comentariu n-are sens. Fără așteptări de la Șoșoacă&gașca! Decât…circ!

Prezența la vot
Pentru eliminarea situației de la recentele alegeri parlamentare vom reveni cu câteva sugestii ce vor putea îmbrăca forma unei inițiative legislative. Acestea le vom prezenta viitorilor parlamentari gălățeni.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns