Accident grav la Tudor Vladimirescu

Distribuie articolul

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 15.00, pe drumul național 25. O tânără de 20 de ani a fost lovită în plin de un autoturism Daewoo Cielo și aruncată într-un șanț de pe marginea șoselei. În urma impactului extrem de violent, tânăra a suferit multiple traumatisme și a intrat în comă.

”Un echipaj de-al nostru, care venea de la Iași, a ajuns primul la locul accidentului și a acordat primele îngrijiri. Inițial s-a crezut că este vorba despre un copil, femeia accidentată fiind mică de înălțime și firavă. Victima a fost preluată apoi de un echipaj de la SMURD. Din câte știu a fost transportată în comă, la Spitalul de Urgență Galați. Colegii mi-au spus că era în stare foarte gravă”, ne-a declarat șeful Serviciului Județean de Ambulanță Galați, dr. Mihai Polinschi.

Martorii oculari susțin că femeia accidentată ar fi traversat drumul național prin loc nepermis și fără să se asigure. Poliția Rutieră Galați face cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. În caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

You May Also Like