Astăzi, 30 octombrie, de la ora 15, va fi prezent, în premieră, la de-acum binecunoscută rubrică, șeful Secției Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei”, doctor Dumitru Isvan.
Reputat Medic Chirurg, Dumitru Isvan este doctor în Științe Medicale, iar de-a lungul timpului, a rezolvat multe cazuri, mai ușoare sau de mare complexitate, gălățenii evident cunoscând expertiza domniei sale în tot ceea ce înseamnă chirurgie toracică.
Dumitru Isvan este și consilier județean la al doilea mandat, acesta implicându-se dincolo de profesia sa de bază și în viața comunității.
De la ora 15, gălățenii vor putea afla aici foarte multe lucruri din zona medicală în general și din zona chirurgiei toracice, în special.
Invitatul nostru de astăzi spune, printre altele că secția pe care o conduce… ” Este singura secție din țară care asigură asistența medicală chirurgicală toracică într-un spital județean de urgență, acoperind toată patologia (cronică și acută), singura secție cu gardă permanentă la nivel național.”

