Săptămâna prevenirii criminalității, la final!

Polițiștii gălățeni au încheiat astăzi, 26 septembrie, cea de-a 20-a ediție a Săptămânii Prevenirii Criminalității, printr-o întâlnire cu locuitorii comunei Cosmești.

Dialogul cu membrii comunității a avut ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale, reducerea riscului de victimizare și creșterea gradului de siguranță, prin informarea cetățenilor, promovarea măsurilor de autoprotecție și încurajarea implicării active și a responsabilității civice.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat peste 100 de activități preventive, în localități din întreg județul, adresându-se unor categorii diverse de beneficiari – de la copii și adolescenți, până la adulți și persoane vârstnice.

Activitățile au fost construite în jurul unor cuvinte-cheie precum informare, conștientizare, cooperare, implicare și siguranță, iar pentru atingerea obiectivelor propuse polițiștii gălățeni au avut alături parteneri instituționali și reprezentanți ai comunității.

 

Siguranța copiilor – un început de săptămână dedicat prevenirii

 

Săptămâna Prevenirii Criminalității a debutat cu activități dedicate siguranței copiilor, desfășurate atât în mediul urban, cât și în comunitățile rurale.

Polițiștii au mers în școli și au discutat cu elevii, profesorii și părinții despre situații cu care aceștia se pot confrunta, oferind informații și recomandări adaptate vârstei.

Printre temele abordate s-au numărat educația rutieră, disparițiile și plecările voluntare, bullyingul și cyberbullyingul, agresiunile sexuale, traficul de persoane, pornografia infantilă, discriminarea, precum și răspunderea penală a minorilor.

Activitățile dedicate copiilor au beneficiat și de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, parteneri alături de care polițiștii au transmis mesaje de prevenire și siguranță. Siguranța în mediul online – prevenție pentru o lume tot mai conectată

O altă direcție importantă a activităților preventive a vizat siguranța în mediul online.

Polițiștii au purtat discuții cu elevi, cadre didactice, părinți și membri ai comunităților rurale despre riscurile la care se pot expune utilizatorii internetului și ai rețelelor sociale.

Au fost explicate pericolele asociate unor provocări promovate în mediul online, importanța protejării vieții private și a datelor personale, dreptul la propria imagine, precum și riscurile interacțiunilor cu persoane necunoscute întâlnite pe internet.

De asemenea, polițiștii au oferit recomandări pentru recunoașterea și evitarea unor forme de criminalitate informatică, precum phishingul, groomingul, înșelăciunile și fraudele comise prin intermediul internetului.

Mesajul transmis a fost unul simplu: utilizarea responsabilă a tehnologiei presupune nu doar cunoașterea avantajelor acesteia, ci și înțelegerea riscurilor și adoptarea unor comportamente de autoprotecție.

 

Împreună pentru prevenirea violenței domestic

 

Prevenirea violenței domestice a reprezentat o altă temă importantă a acestei ediții.

Sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Galați, polițiștii au participat la întâlniri cu reprezentanții instituțiilor și organizațiilor cu atribuții în domeniu, în cadrul cărora au fost analizate consecințele violenței domestice și modalitățile prin care fiecare instituție poate contribui la prevenirea și combaterea acestui fenomen.

În comunitate, polițiștii au discutat cu femeile despre drepturile victimelor violenței domestice, instrumentele de protecție aflate la dispoziția acestora, precum și despre caracteristicile și avantajele Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Prin aceste întâlniri, polițiștii au urmărit să încurajeze victimele să solicite sprijin și să transmită un mesaj clar: situațiile de violență nu trebuie ignorate, iar victimele nu sunt singure.

 

Seniorii, în atenția polițiștilor gălățeni

 

Siguranța persoanelor vârstnice a fost tema zilei de joi. Activitățile au debutat cu o întâlnire organizată cu sprijinul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Galați, în cadrul căreia polițiștii au prezentat principalele categorii de infracțiuni care pot afecta persoanele vârstnice, modurile de operare întâlnite frecvent și măsurile preventive implementate la nivelul județului.

Ulterior, polițiștii s-au întâlnit cu seniorii în comunitate, în locurile în care aceștia își petrec timpul liber sau în centre rezidențiale.

Discuțiile au vizat prevenirea furturilor din locuințe, înșelăciunilor și fraudelor, actelor de violență, dar și a unor situații care pot pune în pericol siguranța acestora în trafic. Seniorilor le-au fost oferite materiale de informare și recomandări practice, adaptate vulnerabilităților specifice acestei categorii de vârstă.

 

Prevenirea consumului și traficului de droguri – informare pentru alegeri responsabile

 

O altă zi a fost dedicată prevenirii traficului și consumului de droguri, subiect abordat de polițiști din perspective adaptate fiecărei categorii de beneficiari. Au fost organizate activități pentru elevi și studenți, părinți, bicicliști, conducători auto și membri ai comunității, fiecare întâlnire fiind construită în funcție de specificul grupului.

Indiferent de categoria căreia i s-au adresat, polițiștii au urmărit același obiectiv: informarea și conștientizarea cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de droguri și promovarea unor alegeri responsabile.

Totodată, în seara de vineri, polițiștii gălățeni au fost prezenți la evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, continuând activitățile de informare și prevenire într-un cadru destinat publicului larg.

 

Prevenția continuă și în mijlocul comunității

 

Săptămâna s-a încheiat cu o nouă întâlnire cu cetățenii, în comuna Cosmești, unde polițiștii gălățeni au continuat dialogul direct cu membrii comunității. Discuțiile au reprezentat o oportunitate pentru cetățeni de a primi informații și recomandări privind siguranța personală și a bunurilor, dar și de a adresa polițiștilor întrebări referitoare la problemele de siguranță din comunitatea lor.

Săptămâna Prevenirii Criminalității 2026 se încheie, astfel, după șase zile în care polițiștii gălățeni au fost în școli, în comunități, în centre pentru persoane vârstnice, în spații publice și la evenimente dedicate cetățenilor.

Peste 100 de activități, teme diverse și mii de beneficiari au transformat această ediție într-un amplu demers de prevenire, construit în jurul unui principiu esențial: siguranța unei comunități se construiește prin informare, dialog, cooperare și implicarea fiecăruia dintre noi.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați va continua activitățile preventive pe tot parcursul anului, în parteneriat cu instituțiile publice, unitățile de învățământ, organizațiile și comunitățile locale, pentru identificarea și diminuarea riscurilor și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Ai putea fi interesat și de: