Primăria Municipiului Galați informează că, în vederea realizării obiectivului ”Reabilitare rețea apă potabilă Str. Eroilor”, începând de luni, 28 septembrie, pentru o perioadă de două luni, se închide traficul rutier pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între str. Nicolae Bălcescu şi Aleea ISU (sediul Consiliului Județean Galați). Lucrările sunt necesare pentru modernizarea reţelei de apă potabilă, aceasta fiind în zona carosabilului.
Pe durata restricțiilor, vor putea fi utilizate, ca rute alternative: strada Domnească, strada Gării, strada Nicolae Bălcescu, strada Universității.
Accesul operatorilor economici din zonă, precum și al riveranilor la adresele de domiciliu, va fi menținut, în condițiile stabilite prin organizarea lucrărilor.
De asemenea, vor fi asigurate măsuri pentru accesul autovehiculelor autorizate și al autospecialelor de intervenție. Pentru pietoni vor fi amenajate și semnalizate corespunzător culoare de traversare, iar în zonele în care lucrările afectează trotuarele vor fi asigurate trasee pietonale în condiții de siguranță.
Participanții la trafic sunt rugați să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară, indicațiile personalului de dirijare și să utilizeze rutele alternative recomandate, pentru evitarea blocajelor și pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.
De asemenea, vor exista modificări și în transportul public.
Astfel, traseul 15 (Piața Centrală-Gara CFR) va fi deviat pe retur, din strada Domnească pe strada Gării – strada N. Bălcescu – Strada Eroilor – Strada Traian – Piața Centrală.
Turul acestui traseu nu va fi modificat.

