Operatorul regional S.C. APĂ CANAL S.A. Galați anunță că s-a finalizat și recepționat investiția „Reabilitare rețea apă potabilă Dn100mm str. Șarpelui”, un proiect în valoare de aproximativ 400.000 lei, care contribuie la modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă, creșterea siguranței și la creșterea fiabilității serviciilor oferite consumatorilor.
Principalele lucrări executate au fost:
-310 metri liniari conductă Dn100mm, pe traseul strada Domnească – strada Gerului – strada T. Vladimirescu;
-5 metri liniari conductă Dn150mm;
-150 metri liniari conductă Dn25mm aferentă branșamentelor consumatorilor, inclusiv robineții de trecere, cu același diametru;
-90 metri liniari conductă Dn80mm pentru alimentarea hidranților de incendiu și vane aferente, cu același diametru;
-realizarea a 3 cămine noi de vane, amplasate pe traseul conductei de apă din strada Șarpelui și la intersecția străzilor Șarpelui cu T. Vladimirescu;
-echiparea cu vane noi a căminelor din strada Domnească colț cu strada Șarpelui și strada Gerului colț cu strada Șarpelui;
-montarea a 16 vane cu sertar (Dn150mm, Dn100mm, Dn80mm, Dn50mm) și a 31 robineți cu sertar (de aerisire și de branșament);
-instalarea a 2 hidranți de incendiu supraterani Dn80mm, cu vanele aferente.
Această investiție va contribui la îmbunătățirea funcționării rețelei de distribuție din zonă, reducerea riscului de avarii, creșterea siguranței în exploatare și asigurarea unui serviciu de alimentare cu apă mai eficient și mai fiabil pentru locuitorii zonei.
„S.C. APĂ CANAL S.A. Galați continuă programul de investiții dedicat modernizării infrastructurii de apă și canalizare, cu obiectivul de a oferi servicii de calitate, la standarde moderne, pentru întreaga comunitate gălățeană.”, se arată în comunicatul companiei.

