Ziua Iei, marcată și la Tecuci!

Casa de Cultura Tecuci a fost, astăzi, 24 iunie, de la ora 11, gazdă pentru celebrarea portului popular românesc, de Ziua Iei.

 „În fiecare an, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu vechea sărbătoare populară a Sânzienelor, românii de pretutindeni îmbracă ia și o poartă cu mândrie, transformând această zi într-o adevărată sărbătoare a sufletului românesc. Nu este întâmplător că această dată a fost aleasă pentru Ziua Universală a Iei, deoarece Sânzienele reprezintă, în tradiția populară, momentul în care natura atinge apogeul frumuseții sale, iar oamenii își exprimă recunoștința pentru roadele pământului și pentru binecuvântările primite.

Motivele tradiționale – rombul, crucea, spicul de grâu, pomul vieții, steaua sau soarele – nu au fost alese întâmplător. Ele sunt simboluri străvechi, încărcate de semnificații profunde, vorbind despre fertilitate, credință, protecție, echilibru și legătura dintre om și univers. În trecut, se credea că ia îl ocrotește pe cel care o poartă, iar fiecare model era ales cu grijă pentru a aduce sănătate, noroc și belșug.

Dincolo de frumusețea ei artistică, ia reprezintă o adevărată carte de identitate culturală. Privind o ie, puteai afla din ce zonă provenea purtătoarea, dacă era tânără sau căsătorită, dacă era într-o zi de sărbătoare ori la un moment important al vieții sale”, a spus prezentatorul Mihail Vasilache.

Elevii clasei de canto din cadrul Casei de Cultură care au încântat cu repertoriu folcloric au fost: Maia Drăghici, Daria și Adelina Muscă, Maria Meșca, Nikolas Ghiorghiu, Andrea Vasilache, Izabela Nicoleta Velov, Miruna Costin, Diana Crăciun, Sofia Filimon.

 

Ai putea fi interesat și de: