Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în cursul zilei de astăzi o informare meteorologică de vreme severă valabilă de marţi, 18 noiembrie, ora 10, până miercuri, 19 noiembrie, ora 14.
Potrivit meteorologilor, aproape toate regiunile țării vor fi afectate de precipitaţii importante cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului și un proces de răcire accentuată.
În Oltenia, Muntenia şi Dobrogea sunt aşteptate ploi consistente, cu cantităţi de apă ce vor ajunge la 20…30 l/mp.
În Transilvania şi Moldova se vor semnala precipitaţii mixte, iar în noaptea de marţi spre miercuri (18/19 noiembrie) acestea se vor transforma treptat în ninsoare.
Local se va depune un strat de zăpadă cu grosimi de 2…6 cm, iar izolat se vor înregistra valori de 10…12 cm.
La munte, ninsorile vor deveni dominante pe parcursul intervalului, iar pe creste stratul de zăpadă va depăși 15 cm.
Vântul va sufla moderat spre tare, cu intensificări locale şi temporare în estul, sud-estul şi centrul ţării pe parcursul zilei de marţi, respectiv în regiunile sudice în cursul nopții, unde rafalele vor atinge în general 40…60 km/h.
Meteorologii anunţă şi o răcire a vremii, proces care va continua până mâine, 19 noiembrie.
Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade Celsius.

