Oțelul, deplasare complicată la Sibiu după două rezultate neconcludente!

 

 

Astăzi, 2 noiembrie, de la ora 17,45, Oțelul Galați întâlnește FC Hermannstadt, în deplasare, în ultima etapă a turului sezonului regular al Superligii.

Gălățenii vin după două prestații modeste, o înfrângere pe teren propriu cu Universitatea Cluj și un egal în Cupa României, la Liești, 3-3 cu Sporting (Liga 3).

Spuneam că este o deplasare complicată pentru că, în cele șase dispute directe, gălățenii nu au obtinut niciun punct pe malul Cibinului.

Otelul are în palmares două victorii, ambele la Galați, scor 1-0, (2024) și un rezultat de egalitate, tot la Galați (1-1) în 2023.

Ultimele două confruntări au fost adjudecate de către Hermannstadt, la limită, (2-1) anul acesta la Galați și 1-0, anul trecut la Sibiu.

Cei de la Hermannstadt ocupă penultima poziție înaintea acestei aprtide, cu doar 10 puncte, în timp ce Oțelul se află pe locul 6 cu 19 puncte.

În Superligă, sibienii nu au mai câstigat de patru etape, lângă Cibin, recent plecând învingători cei de la Csikszereda și FC Argeș.

Partida de astăzi va fi condusă la centru de Gabriel Mihuleac, din Iași, ajutat la cele două linii de Ovidiu Artene, din Vaslui și Adrian Vornicu, de asemeni, din Iași.

 În Camera VAR se vor afla Bogdan Dumitrache, din București și Viorel Flueran, din Craiova.

 Arbitru de rezervă va fi Mihai Motan, din Târgoviște, iar observator, Marian Salomir, din Cluj Napoca.

Tehnicianul gălățenilor, Laszlo Balint a afirmat înaintea partidei de astăzi că adversarul de astăzi este într-o situație dificilă și ocupă un loc nemeritat.

’’Ne așteaptă un joc în care, în principal, spiritul nostru trebuie să fie la un nivel foarte bun.

Doresc să ne impunem jocul, iar elevii mei să-și pună în valoare calitătile.”, a afirmat Laszlo Balint.

Rămân accidentați Kazu, Lameira și Bană.

Ai putea fi interesat și de: