În această noapte trecem la ora de iarnă, astfel ora 4 va deveni ora 3.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est.
Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, ora Europei Centrale este ora fusului 1 şi ora Europei Orientale este ora fusului 2.
România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.
Chiar dacă nopţile devin mai lungi şi putem dormi mai mult, de fapt, schimbarea orei poate perturba funcţionarea optimă a organismului, mai ales în primele zile de la modificare.
Trecerea la ora de iarnă nu creşte riscul de apariţie al unor probleme de sănătate, dar pot fi cazuri în care anumite persoane pot tolera cu dificultate această schimbare a orarului de somn.
Astfel, schimbarea orei poate produce somnolenţă, probleme de concentrare sau de memorare, senzație de oboseală pe timpul zilei, iar aceste tulburări pot afecta activitatea zilnică, pot sa scadă randamentul la locul de munca si chiar pot provoca accidente rutiere.
Perioada de adaptare la ora de iarnă variază foarte mult de la o persoana la alta şi poate fi de la o zi, până la 1 săptămână.
Conceptul de schimbare a orei a fost introdus la începutul secolului al XX-lea, în timpul Primului Război Mondial, ca o măsură de economisire a combustibilului necesar (în special cărbunele consumat pentru iluminat) pentru menţinerea luminii artificiale.
Practica a fost adoptată rapid şi în Marea Britanie şi alte ţări europene în timpul războiului. Multe ţări europene au abandonat măsura după încheierea celor două războaie mondiale.
Regatul Unit şi Irlanda au renunţat la schimbarea orei de vară în anul 1968, pentru a fi în armonie cu restul Europei, însă a reluat măsura din anul 1972.
Ulterior, Spania şi Franţa au început să aplice măsurile referitoare la ora de vară, din 1974, pe atunci, economia de energie fiind motivul schimbării.
Se trece la ora de iarnă sau vară, la nivel internaţional, în aproximativ 60 de ţări, inclusiv în America de Nord, însă sunt şi multe alte state membre care au renunţat să mai aplice măsurile referitoare la schimbarea orei. Printre ele sunt: Islanda, China, Rusia, Belarus şi Turcia.
România a instaurat acest sistem, al schimbării orei, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunţat la folosirea orei de vară şi a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939.
Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, ora de vară, respectiv în prima duminică a lunii octombrie, trecerea la ora de iarnă.
Între 1 aprilie 1940 şi 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
Din 1979, s-a revenit la acest procedeu în ţara noastră.
Convenţia a fost semnată prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
