Evenimentul s-a produs în cursul zilei de duminică, 5 august, în locuința celor doi soți, pe fondul consumului de alcool, femeia aplicându-i partenerului de viață o lovitură de cuțit în zona toracelui.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie.
Lovitura de cuţit în zona toracelui, i-a cauzat bărbatului un traumatism toracic, pentru care va sta 12 – 14 zile în spital.
Femeia a fost reținută pentru 30 de zile
Actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.

