Are și Poliția gălățeană secăturile ei!

Un polițist gălățean, destul de tinerel, a devenit starletă pe Tik Tok după ce a tras pe dreapta un șofer, i-a cerut actele și și-a dat acordul că își poate da jos centura.

Șoferul, din înregistrare, se poate observa că păstrează o anumită decență, nu același lucru, venind din partea omului în uniformă.

Dincolo de faptul că polițistul, sau mai bine spus starleta în uniformă, îl sancționează absolut aiuristic pe șofer pentru nepurtarea centurii, urmează o avalanșă de măscări debitate de individul plătit din bani publici pentru a ne simți în siguranță.

Mai mult decât atât, abuzatorul îi transmite șoferului că deține un  drugtest special pentru el, care va ieși pozitiv.

 Deci, dincolo de comportamentul deviant, starleta în uniformă este și abuzator.

„Domnule Andrei, facem vreo două teste la droguri și poate vă iese unul pozitiv. Pentru că avem unul pentru dumneavoastră ca să iasă”, se aude pe filmare.

Plictisit de job-ul stresant, în timp ce continuă injuriile, polițistul își aprinde și o țigară, dar asta cred că e cea mai mică problemă.

Poliția a transmis că polițistul respectiv este cercetat disciplinar, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.

„În urma apariției în spațiul public, pe o rețea de socializare, a unor imagini în care un polițist rutier oprește în trafic, pentru control, un conducător auto, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele: Imaginile au fost înregistrate în cursul nopții de 30 spre 31 iulie 2025, pe bulevardul Marea Unire din municipiul Galați, iar polițistul care apare în imagini este agent de poliție în cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Galați. Conducerea instituției a dispus cercetarea disciplinară a acestuia, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-au petrecut faptele și a dispunerii măsurilor legale care se impun.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați tratează cu seriozitate astfel de situații și reafirmă angajamentul față de menținerea unui comportament respectuos și profesionist din partea tuturor polițiștilor, în relația cu cetățenii”, se arată în comunicatul IPJ Galați.
 

Ai putea fi interesat și de: