Astăzi, ultimul meci pentru Oțelul în actuala ediție a Superligii!

Astăzi, de la ora 18, Oțelul Galați întâlnește pe propria arenă, Farul Constanța,  în ultima etapă din această ediție de campionat.

 Oaspeții de astăzi nu traversează o perioadă tocmai favorabilă, în ultimele cinci etape bifând două victorii, tot atâtea înfrângeri și o remiză.

 De partea cealaltă, oțelarii au patru victorii și o înfrângere.

Gălățenii ocupă locul 8 în play-out, cu 34 de puncte, iar constănțenii sunt pe 9 cu 30 de puncte.

Ambele formații au scăpat de grijile retrogradării sau a barajului, iar pentru constănțeni partida are o miză pentru a prinde unul din locurile ce-i va permite să dispute barajul pentru cupele europene, formația de pe Litoral obținând licența pentru acest lucru.

 De partea cealaltă, Oțelul dorește să se despartă de fanii săi cu o nouă victorie, care, coroborată cu un eșec al sibienilor ar putea chiar să o plaseze pe prima poziție în play-out.

Ultima partidă directă a avut loc la malul mării, gălățenii impunându-se atunci, la limită (1-0) printr-un gol înscris în minutul 90+5 de către Teles.

Partida de astăzi va fi condusă la centru de către Iulian Călin, din Ștefănești- Argeș, ajutat la cele două linii de Cosmin Vatamanu, din București și Mihaela Țepușă, din Buzău.

 În Camera Var se vor afla Horia Mladinovici, din București și Valentin Porumbel din Oltenița.

Rezervă de arbitru a fost delegat Bogdan Dumitrache, din București, iar observator va fi Nicolae Marodin, de asemenea, din Capitală.

 

Oțelul Galați: Dur Bozoancă- Zhelev, Cisse, Stevanovic, Silva- Lameira, Teles, Andronache, Bourard, Bicfalvi, Maciel.

 Antrenor principal- Laszlo Balint.

 Farul Constanța: Buzbuchi- Sirbu, Gustavo, Țîru, Ganea, Dican, Radaslavescu, Banu, Alibec, Grigoryan, Bâsceanu.

Antrenor principal- Gheorghe Hagi.

Ai putea fi interesat și de: