Oțelul, meci de luptă la Zalău în Cupa României, astăzi de la 16,15

 

 

Partida care deschide prima etapă din grupele Cupei României aduce față în față gazdele neînvinse în startul de sezon în Liga 3, cu 5 victorii din 5 posibile și un singur gol încasat, dar și o formație nou-promovată în L1, Oțelul Galați, care e greu de învins și s-a descătușat recent cu prima victorie după revenirea în primul eșalon.

Oțelul a disputat o finală de Cupă în 2004, în vreme ce antrenorul Dorinel Munteanu n-a ridicat niciodată o Cupă, nici ca jucător, nici ca antrenor, până azi!

Sunt doar două motive în plus pentru care gălățenii să intre serios în Cupă!

Partida de la Zalău va începe la ora 16,15, fiind televizată de Digi Sport1 și Prima Sport.

Tot astăzi, în grupa C, din care facem și noi parte, se mai dispută partida Dinamo București – FC U Craiova, cu începere de la ora 21.

Într-o altă partidă, de la ora 18,30 FC Voluntari va juca cu Farul Constanța (Grupa D).

Gălățenii au și indisponibilități în lot, Neagu, Panait, Gaitan și mai nou Yabre fiind accidentați.

Managerul tehnic Dorinel Munteanu a declarat că tratează această competiție cu toată seriozitatea, afirmând totodată că partida de astăzi nu va fi una ușoară.

„Avem în față o echipă neînvinsă in al treilea eșalon, cu doar un singur gol primit ceea ce spune multe. De asemenea, să nu uităm că in faza anterioară a Cupei României a scos din cursă fără drept de apel o prim divizionară. 3-0 cu Politehnica Iași”, a concluzionat Dorinel Munteanu.

Up date : 3-1 a fost scorul pauzei  pentru gălățeni, prin golurile marcate de Cîrjan din penalty (min. 14), Cisse (min. 21) și iar Cîrjan în min. 36.

Imediat după pauză (min. 48), gazdele au rămas în inferioritate numerică iar în min. 75 Rosario face 4-1 pentru gălățeni. Acesta este de altfel și scorul final al partidei.

 

Ai putea fi interesat și de: