Dinamo București- Oțelul Galați ORA 20,30 LIVETEXT    Etapa 3 PLAY-OFF

Cinci puncte au fost între SC Oțelul și Dinamo la debutul în play-off, iar după primele două etape diferența s-a micșorat la patru (39 față de 35). În runda a 3-a, cele două formații au meci direct pe terenul celei care stă mai jos în clasament.

Ținând cont de faptul că Steaua, clasata pe locul 2, al doilea direct promovabil, nu are drept de accedere în prima ligă, poziția acesteia este luată de următoarea clasată, adică de SC Oțelul. Dorinel Munteanu a spus înainte de jocul cu Dinamo că în acest moment nu există echipe favorite la promovarea directă sau la pozițiile de calificare la baraj.

”Presiunea punctelor este mare, dar favoritele la primele două locuri, din punctul meu de vedere, nu se știu. Nici la locurile care duc la baraj. Până îl ultimul meci cred că se joacă această bătălie și cine va avea nervii mai tari, sau răbdarea, sau pregătirea cea mai bună va câștiga”, spune Dorinel Munteanu.

În sezonul regular, cele două echipe s-au întâlnit în etapa a 2-a, pe 16 august 2022, la Clinceni, iar SC Oțelul s-a impus cu scorul de 3-1, prin reușitele lui Răzvan Gorovei (33), Laurențiu Maxim (56) și George Cârjan (66), respectiv Vasile Buhăescu (45+2), marcator pentru bucureșteni.

Dorinel Munteanu consideră că Dinamo este ”mai întărită” decât a fost la acel meci din startul sezonului.

”Niciun joc nu seamănă cu celălalt. Faptul că am câștigat nu este un avantaj pentru noi, pentru că este de domeniul trecutului. Este clar că Dinamo s-a mai întărit de la acel meci, dar, încă o dată, mă bazez și mă uit foarte mult la echipa noastră. Îmi doresc, chiar dacă nu sunt pe bancă, să facă o partidă solidă”, a declarat antrenorul trupei gălățene, care nu se va afla pe banca tehnică, fiind la al doilea joc consecutiv în care este suspendat, după jocul cu Poli Iași.

”Nu pun în calcul acest lucru, pentru că am în componența lotului jucători cu experiență, jucători care au foarte multe meciuri în prima ligă, știu să gestioneze foarte bine situația. Important este ca la ora jocului să fie conectați 100 la sută și să fie pregătiți că vor avea în față un adversar care, la fel ca noi, își dorește să câștige. Asta va face diferența, caracterul fiecărei echipe sau a fiecărui jucător”, a spus Dorinel Munteanu în conferința premergătoare jocului de la București. Acesta nu va fi prezent pe stadion, ci îl va urmări din camera de hotel unde va fi cazat: ”Dacă la Galați am fost favorizat să văd de acasă meciul, acum o să-l văd de la hotel.”

În deschiderea etapei a 3-a a play-off-ului se întâlnesc echipele cu cei mai mulți spectatori avuți la meciurile de pe teren propriu. Partida se va disputa de această dată pe ”Arcul de Triumf”, după ce precedentul dintre Dinamo și SC Oțelul a avut loc pe stadionul din Clinceni.

”Ce e mai frumos decât să joci cu un stadion plin. Asta ar trebui să fie un avantaj pentru noi, pentru că avem în componență jucători cu experiență. E un joc de play-off care îndeplinește toate condițiile.

Mă așteptam să obținem mai mult pe teren propriu, mai ales în primele două jocuri, ne concentrăm să aducem puncte din deplasare și să câștigăm meciurile de acasă. Toate meciurile sunt grele. Facem în așa fel încât când ajungem la ultimul joc să fim într-o poziție favorabilă”, a mai spus Dorinel Munteanu înaintea meciului cu Dinamo.

Dinamo are 35 de puncte și se clasează pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2, iar Oțelul ocupă poziția a 3-a, cu 39 de puncte.

Revenim cu datele tehnice ale partidei în jurul orei 20,20.

Echipele de start și rezervele:

Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Patriche (cpt.), Amzăr – Daniel Iglesias, Gorka Larrucea, N. Roșu – Iul. Roșu, Ghezali, Bani
Rezerve: Dujmovic – Bena, Țîră, Dav. Irimia, Borcea, Al. Irimia, A. Șerban, Al. D. Pop, Andr. Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă

SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Andr. Rus, Sîrghi, Yabre, D. Panait – Cisotti, Zivulic, Gorovei – Mitoi, Cîrjan (cpt.), Oct. Ursu
Rezerve: R. Pop – Nedelea, Scocîrlă, I. Neagu, Chirițoiu, A. Nica, Jardan, Mih. Adăscăliței, K. Fatai
Antrenor: Dorinel Munteanu

Partida de astăzi, de la București, de pe Arcul de Triumf, va fi arbitrată de la centru de Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) și de la cele două tușe de Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Claudiu Şchiopeţ (Braşov). Arbitru de rezervă este Mihai Amorăriței (Câmpina), iar observatorul de arbitri este Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat de joc a fost ales Dorinel Dincă (Călăraşi).

Rusandu, arbitru din lotul de prima ligă, conform site-ului CCA, are abia șase meciuri arbitrate în acest sezon. Cinci dintre ele au fost în sezonul regular al SuperLigii, iar unul a fost în Liga 2, Steaua – Unirea Dej 2-0.

A început partida. Atmosferă deosebită. Stadion plin.

Min 5 Prima ocazie aparține gazdelor. Dur Bozoancă reține.

Min 6 Primul corner este al gălățenilor.

Min 14 Primul șut aparține lui Dinamo, departe de poartă

Min 22 Bară pentru Dinamo după o gafă a lui Sîrghi.

Min 26 Altă ratare mare pentru Dinamo. Același Amzăr, din 5m trimite peste.

Min 29 Primul galben e la Amzar de la Dinamo.

Min 34 Joc la mijlocul terenului fără ocazii deosebite.

Min 43 Șut slab a lui Cîrjan.

Min 45. Un minut suplimentar

0-0 la pauză.

Min 46. A început repriza secundă.

Neagu a intrat în locul lui Gorovei.

Min 52 Două cornere consecutive pentru Dinamo.

Min 62 Ghezali deschide scorul 1-0 pentru Dinamo după o ieșire defuctuoasă a lui Dur Bozoancă.

Min 64 Intră Fatai și Nica, ies Ursu și Cîrjan.

Min 65 Cisotti vede galben.

Min 67 Mare ratare Otelul după un corner, portarul dinamovist este salvat de bară..

Min 70 iese Mitoi, intra Scocîlcă.

Min 80 Iese Zivulic, intră Chirițoiu. Schimbare ofensivă pentru Oțelul.

Min 87 Același Ghezali face 2-0.

Greșeli în lanț în defensiva gălățeană

Min 90 Patru minute suplimentare. Oțelul suferă în joc, mai ales în cea de-a doua repriză.

Min 94 A Rus vede galben.

Min 95 Tîră face 3-0

Final de meci. Dinamo București- Oțelul Galați 3-0

Ai putea fi interesat și de: