Final de an cu autobuze și ambulanță căzute la datorie!

Coliziune între un autobuz aparținând Transurb și două autoturisme, joi seară, în Țiglina.

Două persoane de 23 respectiv 33 ani aflate în autoturisme au fost rănite, având fracturi și contuzii.

Când să intrăm în ajunul Crăciunului, altă năzdrăvănie. În intersecția străzii Tecuci cu Bulevardul George Coșbuc, se răstoarnă o ambulanță, cu tot cu pacient în ea, după ce mai altoiește două autoturisme. Și iară… un autobuz al Transurb cade victimă, parcul auto al societății din subordinea Consiliului Local fiind avariat serios în ultimele două zile. Cum și ambulanța a fost făcută țăndări, se vede treaba că nu degeaba se dau lupte grele pentru atragerea de fonduri europene pentru înnoirea parcurilor auto. Adică, cum ar veni, dacă tot e să primim ceva nou și ieftin, de ce să nu facem praf ce-avem…?

E bine că aceste două evenimente rutiere nu s-au soldat cu urmări mai grave, e bine poate ca primarul Pucky și cei de la Transurb să mai dea prin Parohie să aprindă câte o lumânare, același lucru fiind valabil și pentru prezidentul Consiliului Județean, Costică și chiar cei de la Ambulanță. Așa alternanță la evenimente rutiere cu implicare de autobuze și ambulanțe parcă n-am prea avut…

Ai putea fi interesat și de: