Un tânăr aflat într-un autobuz din Galați a forțat două adolescente să se uite la imagini cu conținut sexual explicit de pe un telefon.
Polițiștii au aflat despre incident și l-au reținut pe agresor. IPJ Galați a anunțat că polițiștii s-au autosesizat după ce au aflat despre incident de pe rețelele de socializare.
„În urma apariției în spațiul public, pe un site de socializare, a unei postări din care reiese comiterea de către un tânăr a unei fapte de ultraj contra bunelor moravuri, polițiștii Biroului Investigații Criminale Galați s-au autosesizat și, în urma activităților investigative, au stabilit următoarele: în cursul zilei de 27 septembrie, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Galați, ar fi abordat două adolescente, de 16 și 17 ani, cărora le-ar fi arătat imagini cu conținut sexual explicit, de pe telefonul său”, a anunțat IPJ. Ulterior, tânărul a fost depistat și condus la sediul Poliției pentru audieri. El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

