Mâine, proteste ale sindicaliștilor din Educație

Potrivit unui comunicat emis de reprezentanții celor trei mari sindicate din Educație, mâine la Guvern este programată acțiunea de pichetare la care vor participa aproximativ 500 de persoane între care și personal didactic și nedidactic din Galați.

Acțiunea de pichetare se va desfășura în intervalul 11.00 – 13.00.

Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă, în principal, personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și superior, precum și a problemelor privind salarizarea personalului didactic.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns