A mai parașutat o beizadea la Costică în ogradă

!

Chiar mă luară cu frisoane și aveam neliniști nemărginite că nu s-a mai arătat în ultima vreme Costică prin peisajul public.


Na, am zis că i s-a lipit vreo ventuză prea oacheșă de cantul parfumului fad din propria-i colecție, ori poate i s-a aplecat de la atâta lăudăroșenie desțelenită. Dar nu, acum îmi amintesc. Acum vreo doi ani, trecuți aproape fix, l-am căutat pe la job iar nea’ consilieru’ mi-a spus că don president nu poate fi contactat pe motiv de surmenaj acut.


Aha! De la Costică te poți aștepta și la blank-uri in vitro la o perioadă așa, mai anuală. Și culmea, picară tot la mijloc de primăvară, deci scuza cu astenia, nu ține.


Tiptil, dar hotărât, în timpul ăsta de odihnă blank-uibilă, se puseră Costică să mai primenească armata de mofluzi de la Consiliul Județean, cu un colet trimis fix de la partid. Habar n-am pe ce filieră veniră coletul, dar din ambuscada creată se pare că tipul parașutat e beizadeaua fostului deputat Florin Pâslaru, pe vremuri, limba din urechea ayatollahului Nica. Turnător dovedit prin comunism, după ce-a falimentat cu sârg Pescogalul, Pâslaru s-a făcut de bășcălie pe la televiziunea partidului –TVG, după care, a mai bătut câmpii prin Capitală.


Acum veni rândul ficiorului, unu’ Alexandru. Băiatul spune că a dat concurs pentru postul de la CJ și a reușit, cu laudatio. Atât și-o dungă. Bre nea Costică, să-ți fie bine! Dar nu prea te-ai prins că ți-ai adus o spuză în CJ. Jăratic și cenușă la purtător, monșer…

Foto: viata-libera. ro

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns