La modul frugal am putea spune…CĂ POT! Corect însă, răspunsul poate fi lesne nuanțat. Prin politica locală în vreme de democrație s-au perindat diverse personaje, mai mult sau mai puțin controversate. Fie că au fost țiitori de primă pagină în presa vremii, cu diverse metehne, de la (ne)norocul de a transforma partidele ce le conduceau în feude proprii, la mici găinari, șpăgari cu dare și mai ales luare de mână, bețivi fruntași, obsceni cu camere video la purtător și alte trufandale ițite prin coca bunicii din nu știu ce comună. Am să mă opresc la trei personaje despre care Dunărea mi-i martoră că negativismul l-au adus la stadiu de virtute. Atât de multe sechele au lăsat prin târg cei trei crai de-am rămas smintiți de-a binelea și treaba asta nu se va găta așa lesne. Eugen Durbacă. Bad Boy.
Pentru unii, „Nea Ginel”, pentru alții, „Șoferache”. Primar imediat după ’90, unicul din țară roșu de-a binelea. Nu tu vopsit, nu tu șuvițe, nu tu cu nuanță social democrată. Pur și simplu USD (Uniunea Stângii Democrate) sau partidul dolăreilor, cum i se mai spunea. A trecut badea Ginel pe la mai toate partidele. La un moment dat, acum un deceniu numărasem vreo nouă. Doar PNȚCD și UDMR i-a scăpat dintre cele mari. Traseist de cursă lungă, așa cum le șade bine șoferilor, colecționar de pixuri colorate cu care semna direct pe capota mașinii de serviciu mai ales pentru migrația naționalităților conlocuitoare de culoare spre centrul Galațiului, cu idilă de rang superior la locul de muncă, boșimanul octogenar vrea iar în politică. S-a pozat zilele trecute la o chermeză cu gospodine și autoritatea tutelară ce i-a mai rămas.
La ultimele alegeri, a mai avut un zvâc. Seniliza cum vin la el în șandramaua pușcăriașului Voiculescu câte 2-300 de enoriași pe zi pentru că nu-i așa, prezintă expertiză. Pe dracu! S-a pricopsit cu 2%. Numărul doi. Victor Paul Dobre, liberalul ce și-a ales șefia la rișcă. El era din alt film comparativ cu Durbacă. Cumva de la Cinematecă. Viezurele vindea și cumpăra la preț redus ca un fante de Obor pe toți colegii de partid ce trăgeau hăis. Nu era tocmai ușă de Biserică, chiar dacă ștaiful era principala sa preocupare.
Mai scăpa pe sub scaun câte o felie de salam pe la chermeze și dădea tacticos cu bombeul spre vecinul ca să fie celălalt arătat cu degetul, mai chema la ordin când era prefect câte-un ziarist pe care îl ocăra că i-a aghezmuit ștaiful dar cel mai mare hobby era negocierea cu socialiștii ori de câte ori se ivea ocazia. Cum spuneam, vindea și cumpăra din toate pozițiile. Ambii amândoi, adică Nea Ginel și Viezurele de apă dulce au și o chestie comună. Au dat statul român în judecată pentru că spun ei, n-ar primi nu știu ce pensii speciale destinate aleșilor. Săraci nu sunt, din contră. Unul cu job-uri private, și nu puține, ălălalt cu ghișefturi primite de la Florin Câțu pentru susținere, administrator pe la Șantierul Naval Mangalia, consilier de gașcă al socialistului din fruntea Camerei de Conturi, iar acum aud că e în pole position pentru Institutul Cultural Român (ICR) Lisabona. Doi săraci. Cu duhul! Numero tre. Dan Nica. Ayatollahul e în lumea lui. Cum erau actorii la Teatrul de Păpuși.
Puțină voce, abținere de la cratimă și multă îndemânare la mânuirea obiectelor. Gen Fotea, Pucheanu, în trecut Saghian, Cheți Roșca, cu tot neamul lor. Bossulică, mare meșter pe la Romtelecomul anilor ’90, a fost înregimentat de fostul șef al socialiștilor, Ilie Plătică Vidovici după care așa cum șade bine la caracter i-a dat ăluia un șut la partea dorsală ejectându-l din partid. A fost și este și-n prezent, genul celui ce niciodată nu va fluiera în Biserică, nu va face galerie echipei oaspete și va pupa și șinele trenului de i s-ar cere. S-a înțeles minunat cu Adrian Năstase, gingaș cu Mircea Geoană, silfidic cu Liviu Dragnea iar acum spiriduș pragmatic cu Ciolacul Buzăului. Cam asta e cu bătrânețurile în politica de la malul gârlei. Urâtă. Pe alocuri chiar hidoasă…
