Doar înot, cu barca, sau pe la Brăila! În intervalul 8,00 – 16,00, bacurile ce fac legătura Galațiului cu comuna tulceană I.C. Brătianu și implicit cu Dobrogea nu vor traversa Dunărea.
Asta din cauza schimbării pontoanelor de pe malul gălățean. Situația este cumva complicată dacă ne referim la numărul mare de persoane ce fac naveta între cele două localități dar și din altele, cum ar fi Grindu ori Văcăreni. Mâine cu siguranță va fi buluceală mare la trecerea bac de la Smârdan-Brăila, singura variantă mai apropiată.

