Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, a demisionat miercuri în urma acuzațiilor de plagiat și a suspiciunilor privind informațiile din CV.
Totoodată, fostul ministru a anunțat că-l va da în judecată pe liderul USR, Dacian Cioloș, care a fost printre cei care au făcut acuzațiile de plagiat.
Florin Roman și-a anunțat demisia pe Facebook. El și-a susținut nevinovăția spunând că nu vrea ca scandalul să afecteze activitatea Guvernului.
„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale.Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau că acest scandal să afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem în instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără că o instanța sau comisie să dea un verdict”, a anunțat, miercuri, Florin Roman.
Fostul ministru al Cercetării mai spune că a fost vorba despre o neglijență și că a fost învins de grupurile de interese care țintesc banii ministerului.
„În rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” în regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit să mă acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijențe din CV”, a adăugat Florin Roman.
Viitorul ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării va fi propus de PNL.
Foto: G4media. ro

