Paturile bolnavilor de COVID de la Spitalul Județean din Brăila nu încap pe ușile secției, iar pacienții sunt transportați cu targa. Secția recent modernizată a fost proiectată pentru specializarea pediatrie, iar mobilierul este mai mic. Ulterior, s-a transformat într-o secție ATI COVID pentru adulți din cauza numărului mare de persoane infectate în timpul pandemiei.
Pompierii de la ISU au constatat eroarea de la spitalul brăilean și au solicitat rezolvarea în regim de urgență a problemei. Conducerea Prefecturii Brăila a anunțat și ea că soluția de evacuare a pacienților în cazul declanșării unui incendiu, cu ajutorul unei tărgi, de dimensiuni mai mici, de 60 de centimetri lățime, pe care poate fi aşezat un bolnav, cu tub de oxigen şi stativ, nu este eficientă pentru asigurarea fluxului de evacuare.
„În urma controalelor efectuate de ISU s-a găsit această neregulă. Uşa mai îngustă decât patul din salon. ISU a solicitat managementului Spitalului Judeţean rezolvarea acestei situaţii, găsirea unei soluţii de remediere. Spre surprinderea mea, ISU a primit un răspuns de la Spitalul Judeţean prin care i se spune că s-a remediat această problemă prin folosirea unei tărgi cu lăţimea de 60 de centimetri, pe care poate fi aşezat un bolnav, un tub de oxigen şi stativul. De asemenea, managementul Spitalului Judeţean a comunicat că sunt în curs de achiziţionare a încă două tărgi. Vă pot spune că ISU nu agreează această idee cu targa”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu.
Potrivit unui răspuns transmis de Spitalul Județean de Urgență Brăila, Prefecturii i se aduce la cunoștință faptul că evacuarea pacienților din secția ATI – COVID, aflată la etajul III al clădirii, în pavilionul E, la Cardiologie-Pediatrie, unde „ușile de acces ale saloanelor sunt calibrate pentru mobilier pediatric, dar sunt dotate cu mobilier pentru adulți, respectiv cu paturi ATI mobile”, se face doar cu ajutorul unei tărgi mobile, din dotarea secției.
Secția ATI COVID a Spitalului Județean Brăila este plină având internați 12 pacienți.

