Inspectorii școlari vor intensifica acțiunile de control împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică în toate unitățile de învățământ din județul Galați.
Nota ministerială semnată de Sorin Câmpeanu se referă la verificarea respectării riguroase a normelor de protecție sanitară.
„Ar trebui să înceapă chiar de mâine!” a spus Câmpeanu.
Ordinele de carantinare prin care localitățile intră în carantină prevăd în ce măsură activitățile pot să se mai desfășoare sau nu în carantină.
Cele mai mult dintre activități nu se vor mai putea desfășura sub restricții, însă aceste lucruri vor fi precizate de către ordinele de carantinare emise de Departamentul pentru Situații de Urgență.
De asemenea, ministrul Câmpeanu a reluat apelul către părinți să nu își trimită copiii la școală dacă prezintă cele mai mici simptome specifice virusului.
Testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul National de Achiziții Centralizate (ONAC).
„Este extrem de important ca aceste teste să fie administrabile de către personal fără competențe medicale. Ele pot fi și auto-administrate de către elevi, chiar elevi cu vârstă mică” a mai spus ministrul Câmpeanu.

