Muzeul de Artă Vizuală din Galați invită publicul joi, la ora 18:00, la proiecția documentarului „Cazul inginerului Ursu”, un film ce explorează lupta curajoasă
Cultură
Cultură
Simona Antonescu, înapoi la Galați, cu lansare de roman!
Sâmbătă, de la ora 17:00, gălățenii o vor întâmpina pe Simona Antonescu, una dintre cele mai apreciate autoare contemporane, la Librăria Humanitas din Galați,
Galațiul debutează la Noaptea Albă a Galeriilor
Pentru prima dată, Galațiul va participa la Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), un eveniment dedicat artei contemporane care va avea loc în perioada 4-6
KineDok revine la Galați cu filme unice
Mâine, de la ora 18.00, începe la Galați partea a doua a programului european KineDok, cu proiecția filmului „Zâmbetul Georgiei” (Germania, Georgia, 2023). Programul
Festival roman la Galați
Grădina Publică din Galați va fi, timp de trei zile, scena Festivalului Roman Tirighina-Barboși, un eveniment spectaculos organizat de Asociația Danubiana Galați și finanțat
Bustul lui Reuven Rubin, amplasat la Galați
Reuven Rubin, născut la Galați și recunoscut drept cel mai mare pictor al Israelului, va fi onorat în orașul său natal prin ridicarea unui
Primul spectacol din noua stagiune, la Gulliver
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” din Galați își începe noua stagiune pe 19 septembrie cu premiera spectacolului „Păhărelul cu nectar”, în regia lui
„Regina nopții” deschide stagiunea teatrului gălățean
După o pauză, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați își reia activitatea duminică, „la ora 19:00, cu avanpremiera spectacolului „Regina nopții”, de Leta Popescu.
Mai mult timp pentru gălățeni, la Biblioteca Estivală!
Gălățenii se pot bucura mai mult timp de Biblioteca Estivală din Grădina Publică, după ce organizatorii au decis să prelungească programul acesteia până pe
Leta Popescu revine acasă, ca director artistic al Teatrului „Fani Tardini”
Teatrul „Fani Tardini” din Galați aduce în echipă una dintre cele mai respectate regizoare ale generației tinere, Leta Popescu. Originară din Galați, regizoarea revine










