În această dimineață , polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, despre faptul că între localitățile Tudor Vladimirescu și Hanu Conachi, o persoană a fost acroșată de tren.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că sesizarea se confirmă, iar din primele cercetări, au stabilit că trenul IR 1830, care circula pe relația Galați-Cluj Napoca, ar fi surprins și accidentat mortal un tânăr de 20 de ani, din localitatea Tudor Vladimirescu.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul testării fiind negativ.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs evenimentul.
Trenul IR 1830 a plecat din gara CF Galați la ora 6 și era programat să ajungă la Cluj Napoca la ora 20.
Din pauza evenimentului nefericit, garnitura are o întârziere de 81 de minute raportată la ora 10.

