Penultima etapă a turului Superligii din sezonul regular programează astăzi, de la ora 15, la Galați, întâlnirea dintre Oțelul și Sepsi Sf. Gheorghe.
Gălățenii traversează o perioadă nefast, cum n-au avut de la revenirea în primul eșalon.
Doar 11 puncte, după 13 etape, un golaveraj negativ 15-21, poziționându-se deocamdată pe loc de baraj, respectiv 14.
La rândul lor, covăsnenii sunt cu două poziții mai sus în clasament, au 14 puncte și un golaveraj 8-18.
Ultima victorie in Superligă a oțelarilor datează din 24 august (1-0 pe teren propriu cu FC Argeș), de la acel meci fiind acumulate cinci înfrângeri și două remize. Covăsnenii, la rândul lor nu au cunoscut gustul victoriei din 12 septembrie (3-1 pe teren propriu cu CFR Cluj), acumulând trei infrângeri și o remiză.
Astăzi e o partidă de „care pe care”, echipa învinsă (dacă va fi una) luând o opțiune serioasă pentru a se bate la supraviețuire.
Gălățenii au totuși atuul terenului propriu dar și prestații în creștere, mai ales în zona de atac, arătând ceva potențial după deplasarea de la malul mării, 3-4 cu Farul.
Dar, programul gălățenilor se complică în viitorul imediat, cu două deplasări consecutive la Botoșani și CFR Cluj, in aceste condiții cele trei puncte de astăzi devin obligatorii.
Ultima partidă directă dintre cele două echipe în Superligă, disputat la malul Dunării datează din 30 august 2024, atunci oțelarii impunându-se cu 2-0.
Partida de astăzi va fi condusă la centru de Florin Andrei, din Tg. Mureș, ajutat la cele două linii de Mircea Grigoriu, din București și Cosmin Bojan, de asemenea, din Tg. Mureș.
În Camera VAR se vor afla Bogdan Dumitrache, din București și Sebastian Gheorghe, din Suceava.
Arbitru de rezervă a fost delegat Laurențiu Ene, din Giurgiu iar observator va fi Irina Mîrț.
Tehnicianul gălățenilor, Rui Duarte a anunțat recuperarea și foarte posibil utilizarea lui Andrezinho și Joao Paulino.
Accidentați rămân Jelev, Ne Lopes și Kazu.
Surse din interiorul clubului gălățean spun voalat că o adâncire a situației clubului din punct de vedere sportiv, ar putea conduce in viitorul nu prea îndepărtat la o nouă schimbare a băncii tehnice.
Dar, să mergem astăzi la meci, să susținem echipa, și să sperăm într-o partidă reușită a oțelarilor însoțită evident de un rezultat favorabil.

