O nouă acțiune de protest a angajaților de la Liberty! Prefectul a primit o delegație a siderurgiștilor după ce a trimis o nouă adresă Executivului.

Prefectul județului Galați, George Toderașc, s-a întâlnit astăzi, 30 octombrie cu reprezentanții angajaților de la Liberty pentru a le asculta revendicările și a identifica modalitățile prin care problemele semnalate să fie aduse în atenția autorităților centrale.

Această întâlnire a avut loc pe fondul unei noi acțiuni de protest a siderurgiștilor gălățeni.

„Am stat de vorbă cu reprezentanții celor care au protestat astăzi în fața instituției. Le înțeleg doleanțele și știu că situația cu care se confruntă este extrem de dificilă.

Încă de la primele ore ale dimineții, am transmis Guvernului României o adresă prin care am explicat riscurile pe care le-ar presupune întreruperea alimentării cu energie electrică a platformei siderurgice, măsură care ar putea duce la oprirea totală a activității. Am solicitat identificarea unor soluții urgente și sper ca acestea să fie găsite cât mai rapid.

Am preluat, de asemenea, revendicările oamenilor și le vom transmite la nivel central, pentru a atrage, încă o dată, atenția asupra

riscurilor generate de o eventuală închidere a combinatului. Liberty este unul dintre cei mai mari angajatori din județ, iar consecințele unei eventuale opriri totale a activității ar depăși cu mult nivelul companiei, afectând numeroase familii și mediul economic local.

Consider că autoritățile centrale trebuie să trateze această situație cu maximă seriozitate și să identifice, în regim de urgență, soluții care să prevină agravarea crizei și să protejeze atât locurile de muncă, cât și activitatea industrială de la Galați”, a declarat prefectul județului Galați, domnul George Toderașc.

 

Ai putea fi interesat și de: