Un investitor nu se uită la o localitate cu ochii unui turist. Se uită la cifre, la riscuri și la timp.
Privit așa, răspunsul la întrebarea „de ce nu vin investitori mari la Galați?” e incomod, dar simplu: orașul are unul dintre cele mai bune amplasamente din România, dar aproape nimic din ce face dintr-un amplasament bun o investiție.
Avem poziția, dar nu avem drumurile. Suntem pe Dunăre, la o oră de Marea Neagră, la granița cu Republica Moldova și cu Ucraina. Pe hârtie, suntem poarta de est a Uniunii Europene și locul firesc pentru logistica reconstrucției Ucrainei.
Un investitor care se uită pe hartă vede însă altceva. Galațiul nu are autostradă. Drumul expres Brăila–Galați trebuia să fie finalizat în decembrie 2025, apoi la jumătatea lui 2026, apoi în octombrie, iar termenul se tot mută.
De aeroportul Galați–Brăila se vorbește de ani de zile, dar a rămas la stadiul de studii și promisiuni. Niciun director de fabrică nu-și aduce clienții și furnizorii într-un oraș în care ajungi greu și din care pleci și mai greu.
Cel mai mare angajator al orașului e în criză, iar nimeni nu are un plan B. Combinatul, fost Sidex, astăzi Liberty Galați, n-a găsit cumpărător la două licitații, deși prețul a coborât de la circa 720 la aproximativ 460 de milioane de euro. Acum se încearcă negocierea directă. Mii de oameni au trăit luni întregi cu salarii întârziate, în șomaj tehnic sau chiar fără nici un venit.
Un oraș serios ar fi avut de mult o strategie de diversificare economică, ca să nu depindă de soarta unei singure fabrici. Galațiul nu are. Investitorul vrea teren pregătit, nu promisiuni. Marile companii nu caută „potențial”. Caută terenuri cu utilități trase, acces rutier, autorizații obținute în săptămâni, nu în ani, și o administrație care răspunde la telefon.
Marile municipii care au atras investiții mari, cum sunt Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea sau Iași, au construit mai întâi parcuri industriale funcționale, ghișee dedicate investitorilor și o administrație digitalizată. Abia apoi au venit fabricile. Problema reală este politică. Lucrurile trebuie spuse pe nume. De aproape un deceniu, Primăria Galați, și Consiliul Județean sunt conduse de oameni ai aceluiași partid. Ar fi trebuit să fie un avantaj uriaș: aceeași culoare politică, aceleași decizii, nicio scuză. Rezultatul este un oraș care și-a pierdut ritmul.
Proiectele mari se amână, promisiunile se reciclează de la o campanie la alta, iar atragerea investitorilor se reduce la vizite și comunicate fără contracte semnate. Rigiditatea și lipsa de competență economică a acestei conduceri au făcut ca investitorii mari să ocolească Galațiul.
Un investitor simte imediat dacă o administrație îl tratează ca pe un partener sau ca pe un formular. Nici contextul național nu ajută. Potrivit BNR, în prima jumătate a anului 2026 investițiile străine directe în România au scăzut cu circa 82%. Tocmai de aceea, când capitalul e rar, câștigă unitățile administrativ-teritoriale pregătite, nu cele care așteaptă. Ce ar trebui făcut, concret: Un birou pentru investitori, cu un singur interlocutor. De la primul contact până la autorizația de construire, investitorul vorbește cu o singură persoană.
Un parc industrial și logistic cu utilități complete, lângă port și lângă drumul expres, gata înainte să vină investitorul, nu după. Digitalizarea completă a autorizărilor, cu termene publice și urmărire online. Pariul pe Dunăre și pe Est. Galațiul trebuie să devină hub logistic pentru Moldova și pentru reconstrucția Ucrainei: port modernizat, legătură feroviară, transport fluvial.
Un parteneriat real cu Universitatea „Dunărea de Jos”, ca tinerii pregătiți aici să aibă motive să rămână aici. Galațiul nu are nevoie de încă un slogan. Are nevoie de o administrație care gândește ca un antreprenor: rapid, previzibil și răspunzător pentru rezultate.
Investitorii nu merg acolo unde orașul arată frumos pe hârtie. Merg acolo unde li se face loc.
