De ieri, 17 octombrie, municipiul Tecuci are o pictură murală pe o suprafață de 510 mp, aceasta fiind plasată din punct de vedere dimensionar, printre primele trei picturi murale din țară și cea mai mare din Moldova.
Pictura a fost executată de Bogdan Cazacincu, un artist născut în Tecuci și acoperă fațada sudică a blocului C Turn, situat pe strada 1 Decembrie 1918, în proximitatea CNAE Tecuci.
„S-a început foarte palpitant, lumea a fost un pic surprinsă de ce se întâmplă, dar cu timpul și cu evoluția picturi oamenii au înțeles în mare despre ce este vorba. Le-am explicat, le-am arătat și impactul a fost unul foarte mare. Mă bucur că n-a fost vorba doar despre pictură, ci și despre ce s-a creat în jurul picturii, că am putut vorbi cu oamenii despre artă, despre ce înseamnă domeniul ăsta artistic”, a menționat Bogdan Cazacincu.
„Această pictură este una relevantă pentru identitatea Tecuciului. De la un oraș perceput de foarte mulți ca fiind unul gri, începem să-i dăm culoare, nu numai prin acest obiectiv, ci și prin multitudinea de obiective pe care încercăm să le implementăm la nivelul municipiului Tecuci”, a declarat primarul Lucian Costin.
Artistul tecucean și-a exprimat recent încântarea că a avut ocazia de a implementa un astfel de proiect acasă, nu doar pentru a schimba o fațadă, ci pentru a arăta ca arta contemporană poate avea loc și în viața de zi cu zi a unui oraș.
„De aici, peretele vorbește singur”, mai spune artistul tecucean.
https://www.facebook.com/reel/2574153636439074

