Aproape un copil din trei, la 8 ani, are kilograme în plus. Medicii spun că un copil are nevoie de o oră de mișcare pe zi. Școala îi dă două ore pe săptămână, iar la liceu, de multe ori, doar una.
Ora de educație fizică e, pentru mulți copii, singurul moment din săptămână în care aleargă cu adevărat. Restul zilei înseamnă bancă, autobuz sau mașină, teme și telefon. Între cele două lumi, kilogramele se adună încet, de la an la an. Iar ora de sport, care ar putea schimba ceva, e prea scurtă, adesea ocolită și, în unele școli, ținută acolo unde nu e loc de alergat.
Un copil din trei, la 8 ani
Institutul Național de Sănătate Publică a măsurat copiii din școlile primare. La 7 ani, 27,5% dintre ei sunt supraponderali sau obezi. La 8 ani, procentul urcă la 32%, adică aproape unul din trei.
Diferența dintre 7 și 8 ani e un semnal de alarmă: kilogramele în plus se adună tocmai în primii ani de școală, când copilul începe să stea mai mult jos.
Un alt raport INSP, bazat pe studiul european COSI (2022–2024), arată că 28% dintre copiii români de 7–9 ani sunt supraponderali, iar 12% sunt obezi. Nu e doar o problemă de aspect: un copil supraponderal are mai multe șanse să rămână așa și ca adult.
100 de minute pe săptămână, din 420 necesare
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca un copil între 5 și 17 ani să facă cel puțin 60 de minute de mișcare moderată sau intensă în fiecare zi. Asta înseamnă 420 de minute pe săptămână.
În școlile românești, elevii din ciclul primar și gimnazial au două ore de educație fizică pe săptămână. La liceu, majoritatea filierelor au doar una. Două ore de câte 50 de minute înseamnă 100 de minute, adică sub un sfert din ce recomandă medicii. Iar din fiecare oră se pierd minute bune la prezență.
Rezultatul se vede în studii: doar 23% dintre copiii de 11–15 ani din România fac suficientă mișcare pentru vârsta lor. Șapte din zece nu ajung la minimul recomandat.
Un profesor de educație fizică din București, a făcut socoteala pentru liceu: cu o oră pe săptămână, elevului îi revin cam 10 minute de sport pe zi.
Banca scutirilor
Pe lângă orele puține, există și elevii care nu le fac deloc. Un medic cardiolog spunea că observă „cu stupoare” tot mai mulți copii care nici la școală nu mai fac sport.
Și aici apare întrebarea cea mai incomodă: nu cumva copilul cu kilograme în plus, care are cea mai mare nevoie de mișcare, e tocmai cel care ajunge pe bancă, de rușine sau pentru că obosește repede?
Părinții care spun „nu”
Uneori, cel care îl ține pe copil pe bancă nu e medicul, ci părintele. Motivele se aud des în cancelarii: copilul transpiră și răcește, vine murdar acasă, se poate lovi la minge sau la aparate. Grija e de înțeles, dar socoteala nu iese: riscul unei glezne răsucite e mic și trecător, pe când kilogramele adunate în copilărie îl pot însoți toată viața.
Regulamentul școlar spune limpede că un elev scutit de efort trebuie totuși să fie prezent la oră. Scutirea îl scoate din mișcare, nu din sală.
Profesorul face diferența
Cu aceeași oră și aceeași sală, un profesor poate ține 30 de copii în mișcare 40 de minute sau îi poate lăsa să bată mingea în colț. Diferența o face omul: jocuri în care toată clasa participă, exerciții adaptate pentru copilul care obosește repede, o vorbă bună pentru cel de care râd colegii. Pentru un copil supraponderal, un profesor implicat poate însemna diferența dintre a urî sportul și a-l descoperi.
Ora de sport ar trebui să fie cea mai așteptată oră din orar: copiii să vină fericiți, să plece cu zâmbetul pe buze și să numere zilele până la următoarea. Asta nu înseamnă o oră fără efort, ci una în care efortul e joc, nu examen, și în care nimeni nu e ultimul ales în echipă.
Infrastructura: construcții noi, altele încă lipsesc
În ultimii ani, la Galați s-au construit terenuri sintetice și săli de sport noi. Dar nu toate școlile au ajuns acolo. Acolo unde acestea lipsesc, ora de sport se face în condiții nepotrivite sau, iarna, deloc. Pentru un copil care oricum se mișcă puțin, o oră de sport făcută pe hol nu înlocuiește una făcută într-o sală adevărată.
Ce pot face părinții
Cele 320 de minute care lipsesc nu pot veni din școală. Pot veni, în schimb, din viața de zi cu zi a familiei:
- Drumul spre școală, pe jos. Dacă școala e la 10-15 de minute, dus-întors înseamnă deja o mare partea din mișcarea zilei.
- Nu cereți scutirea de teamă. O scutire se justifică pentru o problemă medicală reală, nu pentru că un copil transpiră sau se poate lovi. Un tricou de schimb în ghiozdan rezolvă transpirația. Pentru rest, vorbiți cu profesorul de sport.
- Găsiți un sport care îi place copilului, nu unul care vă place vouă. Un copil care se distrează rămâne; unul forțat renunță după o lună.
- Mișcare în familie, la sfârșit de săptămână. Faleza, parcul, bicicleta. Copiii copiază ce văd acasă.
- Limitați ecranele seara. Fiecare oră în fața telefonului e o oră în care copilul nu se mișcă.
O oră care să-i facă să zâmbească
Ora de sport nu poate face singură ce lipsește în restul săptămânii. Poate face, însă, ceva mai important: să fie ora la care copiii vin cu drag, de la care pleacă fericiți, cu zâmbetul pe buze, și la care abia așteaptă să se întoarcă. Un copil care iubește ora de sport va căuta mișcarea și după ce sună clopoțelul. Unul care o trăiește ca pe o pedeapsă va căuta o scutire.
