Primăria municipiului Galați informează că, în weekendul 12-13 septembrie, vor avea loc următoarele evenimente pe strada Domnească:
Sâmbătă, 12 septembrie:
Între orele 10 și 22 va avea loc Retro Parada Toamnei – expoziție de mașini retro, amplasată în fața Primăriei.
La ora 13,30 va avea loc un Exercițiu tactic organizat de ISU, SMURD, IPJ și IJJ, în zona Universității.
Între orele 17 și 18,30 CSM Galați Rugby vor susține activități sportive cu traseu de îndemânare, în zona Parc Eminescu.
Între orele 17 și 18,30 CSM Galați Handbal junioare 5 va susține un moment demonstrativ, jocuri și ștafete, în zona Universității.
Între orele 17 și 20 va avea loc un Târg Educațional și Ateliere pentru copii, în zona librăriei Elybris.
Duminică, 13 septembrie:
Între orele 10 și 22 va avea loc Retro Parada Toamnei – expoziție de mașini retro, amplasată în fața Primăriei.
Între orele 10 și 11,30 CSM Galați Rugby va susține activități sportive cu traseu de îndemânare.
La ora 18, EStrada Studio va susține un spectacol de dans și momente artistice, în zona Parc Eminescu.

